Cu dor de Moţu Pittiş, 8 ani de la dispariţia sufletului generaţiei în blue jeans cu pielea lui de tigru şi inima lumină

Ziua de 5 august a rămas lipită de tâmpla lumii ca o arsură: ziua în care Florian Pittiş a dispărut în văzduhul "fluturând de îngeri". Moţu a fost actor al Teatrului „L.S.Bulandra”, voce emblematică pentru "Teleenciclopedia", realizator a numeroase spectacole de poezie şi muzică, fondator al trupei Pasărea Colibri, redactor-şef al postului Radio 3 net, purtător de cuvânt al Marii Loje Masonice Naţionale din România.

Când un om trăieste "cu bucuria primei clipe pe pământ şi cu disperarea ultimeia”, este greu să nu îi simţi dâra de lumină lăsată în călătoria lui prin viaţă, chiar dacă au trecut 8 ani de la dispariţia lui de pe pământ. 

Florian Pittiş a venit pe lume la 4 octombrie 1943, în Bucureşti. A plecat 63 de ani mai târziu.

Porecla de „Moţu” a primit-o de la bunica din partea tatălui, pentru că era primul nepot şi cel mai alintat. 

Iubitor de teatru, poezie, muzică, frumos, adevărat, Moţu s-a revărsat lumii acesteia, izvor nesecat de lumină, tinereţe, talent, omenie.

Teatru  Norocul lui s-a numit şi se numeşte Liviu Ciulei. Într-o seară Ciulei l-a întrebat pe Moţu: "Vrei să joci în "Cum vă place"?" această întrebare care, într-un fel extraordinar, i-a marcat viaţa. A început să joace, iar prima lui replică rostită pe scena Bulandrei în calitate de actor angajat a fost: "Vă rog să-mi daţi o clipă ascultare"...”

Regizor Prima piesă de teatru regizată de Florian Pittiş în 1980 a fost „Cum se numeau cei patru Beatles?”. Au urmat apoi ani întregi de joc şi joacă - actor şi regizor.

Vocea lui Florian Pittiş a devenit emblematică pentru "Teleenciclopedia" (prima emisie a avut loc pe 21 mai 1965), una dintre cele mai longevive emisiuni din România.

Florian Pittiş a colaborat cu mulţi oameni de radio, printre care se afla şi Camelia Stănescu. O dată pe săptămână se întâlneau în faţa microfonului. Versiunea lui Pittiş la emisiunea „Clubul Curioşilor” a însemnat descoperirea unui stil de radio şi emisiunea, dintr-una banală, a devenit captivantă, seducătoare. "La radio trebuie să vorbeşti precum respiri", îi spunea Moţu Cameliei. 

La jumătatea anilor 70, un trio format din Anda Călugăreanu, Florian Pittiş şi Dan Tufaru a devenit îndrăgit de toată lumea. Cei trei au înfăptuit rmomente de aur care vor rămâne mereu în istoria televiziunii române.

În filme a avut roluri sporadice, după cum au spus criticii de film, dar au fost roluri importante şi imposibil de uitat, în compania celor mai cunoscuţi actori români ai momentului. 

Pasionat de rock, Pittiş a popularizat acest gen muzical prin emisiuni radiofonice, audiţii şi cronici în mai multe publicaţii. Purta păr lung din 1971 şi a declarat întotdeauna că nu are de gând să renunţe la el.

Primele spectacole de muzică şi poezie le-a susţinut în anii ‘70, la Teatrul Bulandra, alături de actorul Ion Caramitru şi de formaţia Sfinx. După ce au fost interzise, a început, în septembrie 1981, seria „Poezia muzicii tinere”, spectacol  în care prezenta marile succese ale trupei Beatles din anii ‘62-’66, prelungite seara cu recitări de poezii şi cu multă muzică. După ce şi acestea au fost interzise, a urmat  „Cântec despre mine însumi”, tot la Bulandra.

Moţu a fost membru fondator al Cenaclului Flacăra. A avut recital chiar la primul spectacol. Anunţul  a apărut în Almanahul Flacăra din septembrie 1973. 

Libertatea lui Moţu a fost relevată din interior spre exterior cu puterea unei flăcări. Ea a ars mistic în inima publicului, cucerit pentru totdeauna de cel care a îndraznit în anul 1975 să citească, fără nici o interpretare, la aniversarea Clubului A, Declaraţia universală a drepturilor omului. 

Pasărea Colibri  În 1992, în preajma Sărbătorilor de iarnă, Florian Pittiş, Mircea Vintilă şi Mircea Baniciu au susţinut un spectacol, eveniment ce le-a schimbat, pentru un deceniu aproape, atât viaţa lor, dar şi pe cea a folkului românesc. 

Moţu a fost un suporter înfocat al Clubului Rapid şi Preşedintele Senatului Clubului Aristocratic Rapid. Era un adept al Rapidului din anii ’60, cu celebra echipă care a câştigat campionatul în 1967. Florian Pittiş a făcut parte din francmasonerie şi funcţia cea mai înaltă pe care a deţinut-o a fost, din 2004, aceea de Mare purtător de cuvânt al Marii Loji Naţionale din România.

Radio3net a fost călătoria în care Florian Pittiş a pornit curajos. Acest proiect a fost revoluţionar, fiind primul post public de radio care a emis exclusiv pe internet. „Radio3net” a fost lansat în ziua de16 noiembrie 2004 prin dispariţia din FM a postului „Radio România Tineret” înfiinţat în luna martie 1973. Moţu spunea despre acest post de radio că este cel mai bun lucru pe care l-a făcut în viaţa lui.

Pe 12 martie 1999, Florian Pittiş s-a casătorit cu Niculina Anda, educatoare, născuta ca şi el în zodia balanţei. Anda, femeia pe care Moţu o numea „dar de la Dumnezeu”.

Pe data de 5 august 2007, ora 15:15, Moţu a murit. Universul parcă s-a oprit pentru un moment. Pentru oamenii în care Pittiş a aşezat nevăzut o parte dintr-o altă lume, una în care erau liberi să-şi poarte cuvintele şi crezul aşa cum purta el pletele, ziua în care Moţu "a plecat puţin", s-a adunat ca un ghem de sticlă în dreptul inimii.  

Vrem ca hrană lapte din sfârcuri de cometă, să ne crească ceru-n suflet şi stelele în os. Şi ne e dor.