Motorina, mai scumpă decât benzina!

Pentru prima dată, maşinile pe motorină „mănâncă“ mai mult decât cele pe benzină.

S-au dus vremurile când maşinile pe motorină făceau economii în bugetul şoferilor. Începutul anului a adus, pentru prima dată în ţara noastră, un preţ la pompă al motorinei mai mare decât cel al benzinei, iar perioada următoare nu anunţă o modificare a tendinţei.

Preţul motorinei a crescut veritiginos din cauza majorării accizei şi a creşterii preţului barilului de petrol până la nivelul de 100 de dolari. O altă cauză a majorării preţului motorinei vine din faptul că biodieselul, care începând cu acest an trebuie să reprezinte 3% din motorina pusă în rezervor, nu mai beneficiază de scutirea accizei. Motorina de lux Răspunsul la aceste schimbări legislative a venit prompt din partea companiilor petroliere de la noi. Petrom a majorat preţul carburanţilor din prima zi a anului, iar Rompetrol a scumpit motorina la începutul acestei săptămâni.

Deşi majorările nu au fost spectaculoase, companiile şi-au apropiat actualele preţuri prin scumpiri succesive care au început la finele anului 2007. Petrom şi Rompetrol au scumpit motorina cu trei bani la începutul anului, până la valoarea de 3,74, respectiv 3,76 lei pentru un litru. În acelaşi timp, cea mai folosită benzină, cea Premium fără plumb, a ajuns la 3,52 lei pe litru. „În ultimele şase luni cotaţiile internaţionale la motorină au fost mai mari decât cele la benzină, plus că de la 1 ianuarie a crescut valoarea accizei în euro la motorină. Totodată, acciza în lei la benzină a scăzut, ca urmare a cursului de schimb“, ne-a spus Dan Pazara, purtătorul de cuvânt al Petrom. Care sunt cauzele Creşterea preţului motorinei are ca principală cauză faptul că acciza la motorină a crescut, de la 1 ianuarie, de la 307,5 euro pe tonă la 325 euro pe tonă.

Totodată, motorina cu amestec de 3% biodiesel are aceeaşi acciză - de 325 euro pe tonă. Creşterea de aproape 6% a accizei se înscrie în calendarul de aliniere a accizelor la nivelul celor din UE.

Mihai Hură, director al Direcţiei Taxe Vamale şi Accize din cadrul Ministerului Finanţelor, ne-a spus că „avem derogare ca, până la 1 ianuarie 2010, să ajungem cu nivelul accizei la acciza minimă de 347 de euro pe tonă practicată în UE“.

La 1 ianuarie 2009, nivelul accizei va fi de 336 de euro pe tonă, iar „calendarul trebuie respectat musai“. Cu alte cuvinte, preţul motorinei îşi va menţine ritmul de creştere având în vedere faptul că 31% din preţul final la pompă este dat de acciză.

În preţul final mai intră şi 10% către Fondul Petroliştilor, respectiv 19% - TVA. „Companiile nu pot pune doar pe seama accizei creşterea, pentru că aceasta este doar o parte din preţul final“, spune Mihai Hură. ECOLOGIC Copiem Occidentul la scumpiri Carburanţii trebuie amestecaţi obligatoriu cu biocombustibil pentru eliminarea emisiilor poluante. În 2008, 3% din motorină (şi 4%, din iulie) trebuie să conţină biodiesel. Din iulie 2009, şi benzina trebuie să conţină bioetanol minim 4% din volum. „Am discutat cu departamentul de politică fiscală din minister şi am susţinut ca biodieselul să nu fie accizat, dar ei ne-au spus că în UE aproape toată ţările au această acciză“, ne-a spus Stelian Bănăţeanu, director în Direcţia de Politici Industriale din Ministerul Economiei.

Temerea că aplicarea accizei va afecta grav producătorii de biodiesel este temperată de Hură: „Acciza se aplică doar dacă producătorul vinde biocarburantul pentru consum imediat, nu dacă îl vinde companiilor petroliere pentru amestec cu carburanţii tradiţionali“.

ANALIZĂ Jumătate dintre români aleg maşini diesel Anul trecut, mai bine de 43% dintre maşinile noi vândute în România erau echipate cu motoare diesel, potrivit datelor Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Autoturisme. În total, numai în primele zece luni ale lui 2007 au fost vândute aproape 110.000 de autoturisme diesel.

Comparativ cu europenii din centrul continentului, şoferii de pe străzile din România sunt şi cei care se gândesc cel mai mult la avantajele motorizărilor diesel, potrivit unui studiu al dealerului AAA Auto. 49% dintre autoturismele vândute anul trecut de acesta în România erau echipate cu motoare diesel, în timp ce în Cehia ponderea a fost de 30%, în Polonia de 29%, în Slovacia de 19%, iar în Ungaria de 16%. (Mihaela Dincă)