Vineri, 4 martie, de la ora 17:00 va avea loc deschiderea oficială a Bandișca, magazin de accesorii și echipamente moto. Vedetele acestui show-room sunt motoarele personalizate, construite după desenele fotografei Mihaela Lopez, mecanica fiind asigurată de soțul artistei, Alfonso Lopez.
Evenimentul reușește să atraga atenția bloggerilor și constructorilor moto din Grecia și Germania, aceștia anunțându-și prezența în România special pentru această ocazie.
Dintre personalitățile autohtone prezente la deschiderea Bandișca, se remarcă Ilan Laufer, fost concurent în etapele circuitului Moto GP, soția sa, Alina, cântăreața Ozana Barabancea, Mihai Chițu, câștigătorul concursului Vocea României 2013, Amatto Zaharia, președintele Federației Române de Kempo, sau actrițele Claudia Motea și Crina Lință. "Pentru noi, Bandișca reprezintă în primul rând un magazin de suflet. Totul a început în urmă cu doi ani, când împreună cu soțul meu, amândoi fiind îndrăgostiți de motociclism, am hotărât să cumpărăm motoare vechi pe care să le personalizăm. De atunci, am realizat împreună 5 proiecte, unele pentru clienți, iar altele pentru noi. Anul trecut, am decis să construim acest proiect, al unui magazin cu accesorii moto precum căști, tricouri, geci, portofele sau eșarfe. Ne bucurăm că vor fi prezenți la eveniment și prietenii noștri de la Pretty Rude Motorcycles (constructori de motociclete customizate din Germania), bloggerii de la The Real Intelectuals, site-ul grecesc Caferacercult.gr, Ironika-Sebastian Diamandi și Jason Whiskey", a arătat Mihaela Lopez