Maria Șarapova a câștigat meciul susținut împotriva estoniencei Kaia Kanepi, scor 6-2, 6-4, iar la final a fost huiduită de spectatori pentru că a refuzat să acorde un interviu.
Rusoaica Maria Șarapova nu a avut mari probleme în partida disputată la Roland Garros, în turul inaugural, contra estoniencei Kaia Kanepi. Ocupanta locului 2 în clasamentul WTA s-a impus la capătul a două seturi, scor 6-2, 6-4, iar la final a avut parte de o surpriză neplăcută. Pentru că nu a oferit tradiționalul interviu, motivând că este răgușită, Maria Șarapova a fost fluierată de spectatori. Rusoaica a postat un mesaj pe contul de Twitter și a spus că nu poate lipsi de la următoarea partidă decât într-un caz excepțional.
„Dacă nu sunt în sicriu, atunci voi ieşi pe teren la următorul meci", a scris Șarapova pe Twitter.