Ancheta în cazul crimei de la Șoimuș (Arad) a scos la iveală detalii incredibile cu privire la mobilul crimei. Întreg scandalul ar fi posrnit de la niște oi, ținute în curte de fostul jandarm, oi legat de care freatele său i-ar fi adus reproșuri cu privire la consumul exagerat de energie electrică.
Totul a pornit de la faptul că mama gemenilor i-a lăsat moștenire mai mare celuilalt frate, iar acesta a avut obiecții cu privire la facturile la utilități, considerând că nu poate plăti pentru ce consumă fratele său. Acesta creștea niște oi în curte, pentru care consuma mult curent.
Miercuri, bărbatul a fost prezentat de către procurorul de caz judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Arad cu propunere de arestare pentru 30 de zile pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, iar instanța a admis propunerea.
Amintim că jandarmul și-a ucis fratele, înfingându-i un cuțit în gât, și, în plus, i-a lovit soția și i-a spart parbrizul mașinii cu un topor.
Jandarmul fusese trecut în rezervă după ce a apărut la o emisiune difuzată de Otv în care susținea că ar fi fost ”terorizat” în unitate. Conform Aradon.ro, bărbatul ajunsese acolo prin transfer de la Jandarmeria Timișoara. În momentul în care a fost evaluat psohologic, acesta ar fi fost declarat „apt cu restricții, monitorizare șase luni de zile, probleme de adaptare a cerințelor militare”, conform aceleiași surse.