Lațcu, sau Lațco, domn al Moldovei în perioada din 1368 până în 1375, era cel de-al doilea fiu al lui Bogdan I, considerat Întemeitorul Moldovei, și al soției lui Maria, care era de origine polonă.
Se pare că Lațcu era un vizionar al vremii sale, cerând protecția Papei, pentru că se cam temea de ce i-ar putea face ungurii și polonezii.
Așa că îi trimite la papă pe franciscanii Nicolae de Mehlasck și Paul de Schweidnitz cu mesajul că el și poporul Său sunt dispuși să se convertească la catolicism, deși nu există dovezi că-și consultase democratic supușii prin vreun referendum.
El mai solicita înființarea la Siret, unde își mutase reședința, a unei episcopii catolice, iar episcop să fie numit Andrei de Cracovia, fost duhovnic al soției lui Ludovic I de Anjou, Elisabeta.
Papa Urban al V-lea, cam necredincios vizavi de Lațcu, solicita episcopilor din Praga, Wroclaw și Cracovia să cerceteze cazul și să afle dacă domnul Moldovei intenționează să se convertească cu adevărat la catolicism împreună cu supușii săi, sau era doar o figură de stil.
Totuși, la 9 martie 1371, Andrei este hirotonisit episcop de Siret de către Florian, arhiepiscopul de Cracovia, asistat de episcopii Dreslaus de Elaten și Nicolae de Sven, iar la 9 mai semnează mărturisirea de credință pe care o trimite Papei, care, evident nu mai era Urban ce murise în decembrie.
Toate bune și frumoase pentru Lațcu, dar, na belea!
Doamna sa, Ana, refuză convertirea la catolicism.
Nervos, Lațcu solicită sfatul papei referitor la un posibil divorț, dar Papa Grigore al XI-lea îi răspunde, printr-o scrisoare datată la 25 ianuarie 1372, că taina căsătoriei e sfântă și nu poate fi desfăcută.
Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric