Sectorul 2 este lider la calitatea condițiilor de învățământ, conform Raportului Național de Diagnoză privind Calitatea Serviciilor Publice Municipale. “Vrem să ne menținem statutul de “lider” prin fapte palpabile pentru oameni. Ne confruntăm, în ultimii ani, cu noi valuri de emigrație. De data aceasta, motivele nu sunt sărăcia, demnitatea sau cariera profesională.
Acum familiile tinere, active și realizate profesional pleacă din țară pentru că avem insuficiente școli și vor să le asigure copiilor lor șansa la o educație de calitate. Aceste realități m-au obligat să investim masiv în calitatea de top a infrastructurii educaționale. În construirea a 5 grădinițe noi și a unei creșe de 110 locuri. În finanțarea programelor extrașcolare, ce vin în sprijinul copiilor, dar și a părinților activi. Ca să dăm oamenilor motive reale să rămână și să-și crească copiii aici, în Sectorul 2”, explică primarul sectorului 2, Radu Mihaiu.
Primarul USR are un plan ambițios de investiții masive în domeniul vital pentru viitorul comunității sale. Cifrele vorbesc de la sine – dacă în 2020, la preluarea mandatului, a găsit un buget de investiții de doar 55 milioane lei, l-a crescut anual, ca astăzi să fie la 340 milioane lei.
Rezultatul este palpabil – 55 de corpuri de școli modernizate și alte 38 aflate în lucru, în diverse stadii. A atras și fondurilor nerambursabile, care s-au concretizat în consolidări și modernizări de școli, în extinderea școlilor cu corpuri noi, cum este cazul Școlii Maria Rosetti, unde se construiește un corp nou (P+2 etaje), ce va găzdui încă 250 de copii.
Dacă în Sectorul 2 nu s-a mai construit nimic pentru educația preșcolară în 30 de ani de administrație PSD, Radu Mihaiu a fost axat pe recuperarea deficitului de creșe și grădinițe: „Nu am ratat nicio oportunitate de a atrage fonduri pentru extinderea infrastructurii de educație preșcolară. Pentru că, dacă ne dorim să atragem și să păstrăm familii tinere în sector, trebuie să ne axăm pe construirea de noi creșe și grădinițe.
Drept urmare, am construit pe fonduri europene 5 grădinițe noi, care își deschid porțile la toamnă pentru 640 de copii. Și mai construim încă o grădiniță de 160 locuri în curtea noii creșe din Ion Vlad. Legat de noua creșă din I. Vlad de 110 locuri, făcută integral din fonduri PNRR, la standarde nZeb, este prima creșă construită de la Revoluție încoace”.
Aceștia sunt doar primii pași ai unui plan ambițios, pe care primarul îl are și pentru următorii 4 ani – să extindă infrastructura de educație, dar mai ales pe cea preșcolară pentru că este baza de temelie pentru dezvoltarea copiilor. „ Vreau să creștem semnificativ numărul de locuri din grădinițe și să-l dublăm pe cel din creșe, în așa fel încât părinții activi pe piața muncii să fie susținuți și liniștiți că își știu copiii pe mâini bune”, spune Radu Mihaiu.
Totodată, școlile cu adevărat moderne au dotări și funcțiuni la cele mai înalte standarde, pentru a asigura copiilor condițiile de a-și atinge potențialul. Astfel, 50 de milioane (atrase din PNRR) se duc țintit către dotări de top (pentru 821 săli de clasă, 35 laboratoare de informatică, 36 săli de sport, 35 săli de științe, 10 ateliere de practică cu componente digitale), mobilier nou pentru 659 de săli de clasă, precum și echipamente moderne (pentru 37 de cabine școlare și 47 de cabinete psihopedagogice).
Fondurile nerambursabile sunt direcționate și spre dotarea școlilor cu panouri fotovoltaice. Până acum, 13 școli reduc consumul și poluarea. Și pentru a întări climatul prietenos și plăcerea copiilor de a veni la școală, 14 curți de școli au fost refăcute de la un capăt la celălalt – cu terenuri de sport, mobilier, alei refăcute și vegetație din plin. Acum sunt în lucru 22 de curți de școli.
„Când ai școli la standarde europene, cu condiții și dotări de top, atragi invariabil și profesori de elită. Se creează un cerc virtuos cu impact direct asupra creșterii calității educației din sector”, susține primarul Radu Mihaiu. Tocmai de aceea, a mers și mai departe investind și în formarea copiilor prin măsuri complementare pentru activități extrașcolare. „Programul „Școală după Școală” este un succes și vom continua să-l finanțam și să-l extindem la cât mai multe școli. Include obligatoriu o masă caldă zilnică pentru copii și program până la ora 18:00, fiind un sprijin real și pentru părinții care muncesc până seara târziu. La fel și școala și grădinița de vară, precum și voucherele sportive, care încurajează un stil de viață sănătos încă de la vârste fragede. Stimulăm prin finanțare și dezvoltarea învățământul dual (profesional), prin care tinerii învață o meserie adaptată la nevoile pieței de azi și de mâine”, explică Radu Mihaiu.
Nu poți vorbi de performanță în educație fără a construi parteneriate puternice cu universitățile. Sectorul 2 este partener strategic cu universitățile din domeniul arhitecturii, ingineriei, construcțiilor și artelor teatrele, cinematografice și vizuale. De altfel, împreună derulează proiecte, fac investiții comune și au determinarea ca Sectorul 2 să devină un punct de referință pe harta educației universitare din regiune. De altfel, așa s-a născut și ideea salvării Morii lui Assan și refuncționalizarea ei, în așa fel încât bucureștenii să se bucure cu adevărat de această piesă importantă de patrimoniu național. Și anume, să aibă o funcționalitate utilă pentru întreg orașul - cea de campus educațional pentru artele vizuale, cinematografice și digitale.
„Nu ne-am rezumat doar la intenții bune, ci le-am transpus în fapte pe bune. Iar investițiile în educație au fost și rămân prioritatea zero pentru mine. Sunt cele mai durabile investiții pentru viitorul comunității noastre. Și modul concret în care ne asigurăm că familiile tinere nu mai pleacă din sectorul 2. Ba chiar sunt atrase să se mute aici. Să-și dorească să-și crească și să-și educe copiii în Sectorul 2”, concluzionează Radu Mihaiu.
"Comandat de Uniunea Salvați România – Alianta Dreapta Unită, CMF:21240009"