Zinedine Zidane (46 de ani) a ales să plece de la Real Madrid la începutul verii, după trei Ligi ale Campionilor câștigate în cei trei ani de mandat pe „Bernabeu”.
Jurlaniștii de la „El Pais” susțin că tehnicnaul francez a demisionat de la Real Madrid din cauza modului în care Florentino Perez, președintele clubului, a gestionat cazul atacantului Gareth Bale (29 de ani). Sursa citată a titrat că Perez i-a transmis lui „Zizou” că vrea să-l vândă pe Gareth Bale şi să investească banii în aducerea lui Neymar, lucru cu care Zidane a fost de acord, doar că și l-ar fi dorit și pe Eden Hazard.
Galezul Bale a fost introdus în finala UCL abia în minutul 61, și a fost decisiv pentru triumful „galacticilor”. Ulterior, prestația lui Bale l-a impresionat pe Perez, iar președintele Realului și-a schimbat părerea despre el. Perez ar fi spus că Bale este chiar mai bun decât Ronaldo și că nu mai vrea să renunțe la galez. „El Pais” susține că Zidane s-a considerat jignit de faptul că Perez a luat decizia de a-l păstra pe Bale după bunul plac, acesta fiind motivul pentru care francezul a decis să îi părăsească pe „galactici”.