Marin Protopopescu a fost îngropat în cavoul familiei, lângă cei doi fii ai săi, prea devreme uitați. Lumea vorbea deja despre un blestem al familiei, ba chiar se ajunsese până într-acolo încât să creadă că nici căsnicia tinerei Elena nu avea să dureze prea mult.
- E semn rău să-ți moară cineva din familie la nuntă, cârcoteau babele mai superstițioase.
Acum gura lumii n-o astupă decât țărâna mormântului, așa că tinerii căsătoriți au încercat să fie fericiți cum s-au priceput ei mai bine. Dar n-a fost să fie și după nici doi ani se despărțirea le bătea la ușa căsniciei. Copii n-aveau pentru că domnul avocat Victor Neculce nu putea să-i facă, iar asta era principala cauză a rupturii dintre ei. Bine, contribuise la nefericirea de a nu avea copii și caracterul mizerabil al domnului avocat Victor Neculce, care tocase banii familiei până la ultimul leu. În cazul în care vă întrebați cum se evaporaseră în doi ani milioanele pe care Elena le primise ca dar de nuntă de la răposatul Marin Protopopescu, răspunsul este simplu – la poker.
Domnul avocat, lovit de boala specifică aristocraților fini, își petrecea serile în jurul mesei de noroc, dar lovit de un ghinion cumplit, pierdea fără pauză. Văduva Carmen Protopopescu, intrigată de ginerele vicios care în loc să sporească averea familiei o împuțina, se hotărâse să discute problema cu Elena.
- I-am spus lui Marin că bărbatul ăsta nu e binevenit în familia noastră.
- Mamă, eu sunt de vină că l-am ales. Mă gândesc foarte serios să divorțez. Singura tristețe este că nu am un copil, că bărbat nu mai îmi trebuie. Am ales unul și sterp și vicios.
- Lasă că așa mi-a zis și mie taică-tu când m-am măritat că el nu poate face copii, iar într-o zi m-am trezit la ușă cu o nespălată, ținând de mână un plod plin de păduchi, urlând că vrea bani ca să-și țină gura că Marin a făcut copii cu o țigancă. Carmen dăduse glas gândurilor fără să-și dea seama. Cutremurată de mărturisirea făcută în fața Elenei, nu știa cum să-și ia vorbele înapoi. - Ce vrei să spui mamă, că am un frate țigan?
- Evident că nu, draga mea, ce te-a apucat? Era o escroacă pe care am trimis-o de unde a venit. Ce voiam să-ți spun este că nu trebuie să ai încredere în bărbați.
- Cum adică, mamă soacră? Ce au bărbații? A întrebat-o avocatul Victor Neculce, apărut de nicăieri.
- Mai nou tragi cu urechea pe la uși? S-a enervat Carmen.
Oare avocatul auzise ce vorbiseră? Acum se simțea cu adevărat în pericol, mai ales că avocatul îl auzise pe Marin Protopopescu strigând că lăutarul din noaptea nunții era băiatul lui. Nu vorbiseră niciodată despre asta, ca într-un cod al tăcerii unanim acceptat. Din nou liniștea văduvei Protopoescu era zdruncinată. A părăsit locuința Elenei fără să-și ia rămas bun.
- Ce nepoliticoasă e maică-ta! Meritam și eu un umil salut, dacă nu o îmbrățișare maternă. Ironia avocatului a aprins în Elena fitilul care abia aștepta să ardă :
- Vreau să divorțăm! Mâine îți faci bagajele și pleci din casa mea. Să zici mersi că nu îți cer banii pe care i-ai cheltuit la barbut.
- Draga mea, barbutul e pentru pușcăriași și birjari. Eu joc poker. - Asta e tot ce ai de spus?
- Elena, treaba cu divorțul e o copilărie, nici nu te iau în seamă. În plus, familia asta are nevoie de un bărbat. Nu sunt atât de iresponsabil încât să te las pe tine și pe iubita mea soacră fără protecție.
- Singura ta responsabilitate a fost să-mi cheltui banii, i-a strigat Elena. Și nici măcar un copil nu ai fost în stare să faci.
- Asta a fost lovitură sub centură! Află draga mea că mă simt mai bine fără copii, decât ca taică-tu care i-a făcut cu țigănci cântărețe.
- Mizerabilule, nu-ți permit să întinezi memoria tatălui meu. Mama a spus că a fost o minciună, femeia aia era o hoață ca și tine.
- Dă-mi voie să nu cred o văduvă dubioasă care și-a otrăvit bărbatul doar ca săși păstreze averea. Nu ți se pare cel puțin suspect faptul că imediat ce taică-tu a început să spună în gura mare la nunta noastră că lăutarul țigan e băiatul lui, maicăta a insistat să-l ducem pe terasă? După care aproape ne-a obligat să o lăsăm singură cu el, pentru ca, după nici douăzeci de minute, răposatul Protopopescu să dea ortul popii. Nu vezi? Se leagă cu ți-a spus azi fără să vrea.
- Ești nebun!
- Ia gândește-te cum ar fi să ai un frate țigan și lăutar pe deasupra, cu care să împarți averea? Avocatul Victor Neculce a ieșit din încăpere triumfător.
- Ce-ai de gând să faci? L-a întrebat Elena, alergând după el.
- Vreau să reîntregesc familia, draga mea. Merg să-ți găsesc fratele dispărut. Dacă tot vrei să divorțăm, măcar să mă asigur că rămâne un bărbat în casă. Abia aștept să văd mutra maică-tii când i se va umple casa de puradei, că țiganii fac copii mulți.
Elena simțea că i se prăbușește lumea la picioare. Ar fi vrut să nu-l creadă pe Victor, dar dacă avea dreptate?
- Trebuie să merg la mama să o avertizez. Și-a luat în grabă o haină și a plecat. A găsit-o pe Carmen Protopopescu cântând la pian, ca de fiecare dată când era tulburată. Văzând-o dând năvală, s-a oprit nedumerită:
- Elena, ce-i cu tine aici? Abia ne-am despărțit.
- Victor te-a auzind vorbind și e convins că am un frate țigan. A plecat să-l caute. I-am spus că vreau divorțul, iar acum se răzbună. Carmen a început din nou să cânte, lovind clapele cu violență. Lacrimi negre de rimel îi săpau șanțuri adânci în stratul gros de pudră ce-i acoperea fața. După care s-a oprit brusc, trântind capacul peste clape:
- Trebuie să îl omorâm cât mai repede! Altfel nu vom mai avea liniște cu el.
- Mamă, ce tot bolborosești acolo? E adevărat ce a spus Victor, am un frate țigan?
- Taci! Ai văzut azi că și pereții au urechi. Nu trebuie să mai vorbim despre asta niciodată. Cât m-am chinuit să te protejez și totul s-a năruit din cauza neisprăvitului de bărbat pe care ți l-ai luat. Trebuie să-i spui că nu mai vrei să divorțezi, mâcar până găsesc un plan să scăpăm de el. Elena nici nu clipise atunci când maică-sa îi vorbise despre uciderea avocatului Victor Neculce. Dacă n-am fi cunoscut povestea lor, am fi zis că așchia nu sare departe de trunchi, așa mamă, așa fiică. În vremea asta, domnul avocat făcea investigații în legătură cu numele țiganului lăutar care îi cântase la nuntă. O făcea mai mult din curiozitate, pentru că nu era sută la sută sigur de teoria lui, dar merita să încerce. Spera să obțină o sumă considerabilă la un eventual divorț, dar și satisfacția de a-și avea soacra la mâna lui îi producea o la fel de mare plăcere. Nu i-a fost greu să afle numele lui Paulică Topor și peste câteva ore îi bătea în poartă. L-a primit nevastă-sa, înconjurată de patru copii legați de fusta ei.
- Nu-i acasă Paulică. Are o cântare la un mort.
- Am nevoie de el la o petrecere. Când se întoarce?
- Spre seară, i-a răspuns femeia.
- Am o curiozitate, a insistat avocatul. De la cine a moștenit talentul de cântăreț? De la părinții lui?
- Da de unde? Mă-sa a fost croitoreasă, taică-su zidar. Mai degrabă a moștenit-o pe mătușă-sa, ea a fost mare cântăreață la restaurantul Lebăda verde. Lumea mai glumește și zice că Paulică este copilul ei, făcut cu un bogătan.
- Și cum ziceai că o chema pe mătușa cântăreață?
- Nuța. Avocat cu multe relații, Victor Neculce a descoperit curând că Nuța se iubise în tinerețe cu Marin Protopopescu, după care dispăruse fără urmă.
- Până la urmă am avut dreptate, și-a spus avocatul. Să vezi ce față o să facă madam Protopopescu când o să afle ce știu. Dar mai întâi vreau să-i stric ziua soției mele, care, dintr-odată, s-a trezit că nu mai vrea să divorțeze.
- Draga mea, Elena, dă-mi voie să îți dau o veste bună – ai un frate pe care îl cheamă Paulică Topor și patru nepoței negri, cu burțile umflate de limbrici. Nu e minunat? Acesta este cadoul meu de divorț- o familie gata făcută, că tot visai să ai copii.
- Victor, ți-am spus că ideea divorțului a fost o prostie.
- Și brusc eu ar trebui să te cred și să mă întorc la tine ca un cățeluș așteptând să mă otrăvești cum l-a otrăvit maică-ta pe răposatul? Nu draga mea, eu vreau bani și plec. Vezi, nu mă țigănesc ca alții. Ai priceput ironia? În seara asta vorbești cu maică-ta și mâine îmi vreau banii. Elena nu i-a răspuns. S-a așezat într-un fotoliu și l-a rugat pe Victor să îi dea o bomboană cu mentă din cutia aflată pe măsuța de cafea.
- De când mănânci tu bomboane cu mentă? Parcă te strâmbai de fiecare dată când le mâncam. Nu-ți dau nimic, sunt bomboanele mele. Victor a deschis cutia și a zâmbit:
- Ia te uită, mai este una singură. Îmi pare rău draga mea, dar e norocul meu pe care nu-l pot da. - Ești un adevărat gentleman, s-a supărat Elena. Sper să te îneci cu ea.
- Ai vrea tu să scapi de mine așa ușor, nevastă, dar asta nu se va întâmpla. Avocatul savura bomboana cu mentă, fără să bănuiască nimic. Era una din marile lui plăceri de când renunțase la fumat. Gustul răcoros al mentei îl făcea să uite de nicotină. S-a așezat în canapea și nu s-a mai trezit niciodată. Peste trei zile l-au găsit mort într-o pădure de la marginea orașului. Lumea vorbea că de vină ar fi fost cămătarii la care avea mari datorii. Numai ei torturau oamenii și le tăiau degetele, ca mafioții. Lui Victor Neculce îi lipseau toate degetele de la mâini, semn că se pusese cu cine nu trebuia.
În plus fusese strangulat cu un cablu ce-i secționase osul hioid, rupându-i gâtul. Elena, soția îndurerată, a cerut să i se pună pe coliva soțului multe bomboane cu mentă. Îi plăcuseră de moarte răposatului avocat Victor Neculce.