Moruzov, bunicul lui James Bond

"Mihail Moruzov ramane cel mai bun om de informatii din cate a avut acesta tara”, spune istoricul Cristian Troncota.

In premiera, "Evenimentul Zilei de duminica" va ofera amanunte necunoscute din viata celui care a fost denumit cuvant asul spionajului.

In paralel cu activitatea lui Moruzov in Romania, peste Ocean, un alt mare as al informatiilor, omologul sau american John Edgar Hoover facea furori ingenunghind informational SUA.

Legenda lui Mihail Moruzov incepe sa prinda contur in Primul Razboi Mondial, cand acesta conducea asa-numitul Serviciu de Informatii al Deltei, si care avea un efectiv mic de agenti, dar experimentati si bine acoperiti.

Pe timp de razboi, Moruzov a reusit in mod aproape incredibil sa devina comandantul unor contingente ale Armatei Rosii, care, ulterior, au fost dizolvate. Tot el a negociat sa aranjeze cumpararea cu doua milioane de  lei a flotei ruse de pe Dunare si Marea Neagra, insa reizbucnirea luptelor a impiedicat definitivarea afacerii.

O alta realizare spectaculoasa o reprezinta "afacerea rublelor". Sovietele au incercat sa introduca in Romania cateva milioane de ruble false. Moruzov nu doar ca a zadarnicit acest plan, ci a facut ca milioanele de bancnote false sa ajunga inapoi in Rusia sovietica!

Conform biografului sau, dr. Cristian Troncota, pana la sfarsitul razboiului, din 178 de spioni trimisi in liniile romanesti 156 au fost prinsi, printre care si colonelul Friederich von Mayer, nimeni altul decat seful informatiilor germane in Dobrogea. "Inamicul nu a distrus niciun depozit de munitii, aprovizionare ori case, demonstrand valoarea lui Moruzov pe "frontul invizibil"", spune Troncota.

SSI, condus de un cazac

Mihail Moruzov s-a nascut la 8 noiembrie 1887, in comuna Zebil din judetul Tulcea. Familia lui se tragea din cazacii zaporojeni, refugiati in Romania, iar tatal, Simion Moruzov, a fost preot timp de 40 de ani la biserica rusa din Tulcea. A absolvit doar trei clase de liceu, insa era nascut pentru munca de informatii, dupa cum au marturisit atat admiratorii, cat si detractorii sai.

Moruzov vorbea la perfectie ucraineana, bulgara, turca si tatara. A inceput in 1909, ca agent special in Directia Generala a Politiilor, si a trecut prin toate treptele ierarhice, ajungand in 1917 in fruntea Serviciului de Informatii al Deltei.

Dupa razboi, Marele Stat Major a constatat ca militarii au putina libertate de miscare si s-a pus problema crearii unui serviciu secret paralel, cu angajati civili.

Pe data de 1 mai 1925, Consiliul Superior de Aparare a Tarii a aprobat numirea in fruntea acestui serviciu denumit Serviciul Secret de Informatii (SSI) a lui Mihail Moruzov, recomandat de activitatea sa din timpul razboiului.

Moruzov a fost autodidact si o personalitate complexa, descrisa ca fiind de "o extraordinara energie si vointa, o capacitate naturala si putere de patrundere uimitoare".

Geniu al raului?

Ambitios pana la orgoliu, domina despotic, neadmitand replici sau corectari, fapt ce constituia un mare defect", crede colaboratorul sau Gheorghe Cristescu. Implicarea sa in politica, subordonarea fata de Palatul Regal si dosarele compromitatoare pe care le-a strans despre dusmanii lui Carol al II-lea i-a facut pe multi sa-l eticheteze drept "geniu al raului" sau "eminenta cenusie".

Moruzov a condus SSI cu o mana de fier, insa dupa 1930 s-a amestecat in jocurile politice dubioase patronate de Regele Carol al II-lea si a intrat in conflict cu Ion Antonescu, furnizandu-i suveranului documente asa-zis compromitatoare, conform carora generalul ar fi fost bigam sau ca mama acestuia a patronat o casa de toleranta.

Secret total "Succesul si secretul sau au rezidat in a crea compartimente cat mai marunte si exclusive pentru fiecare domeniu", scrie Troncota. Moruzov tinea mult la conspirativitate. Cu greu a fost convins ca sefii sectiilor trebuie sa comunice intre ei in problemele de serviciu.

Nu puteai afla de la el nimic, mai ales in privinta oamenilor de care se servea. Nici anchetatorii sai din 1940 nu au putut afla mai mult, Moruzov luand cu el in mormant multe din secretele sale. Inaintea arestarii, el a distrus mai multe dosare, iar adjunctul sau, Niki Stefanescu, conform ordinului primit, a distrus intreaga arhiva personala a acestuia, aflata intr-un sediu camuflat.

Inregistrari si periscoape

SSI-ul a lucrat dupa cele mai profesioniste metode ale culegerii de informatii. Acesta folosea mai multe tipuri de informatori. Membrii unor misiuni oficiale sau diplomatice erau si ei "ajutati" sa aiba o comportare imorala, pentru ca apoi, pe baza materialului compromitator, sa se produca recrutarea. Nu lipsea diversiunea, iar informatorii erau recompensati prin bani sau prin interventii subtile pentru a fi promovati.

Si la nivel tehnic, SSI-ul lucra la varf. Iata descrierea biroului lui Moruzov facuta de Gheorghe Cristescu: "Cabinetul era prevazut cu aparate de inregistrare fonica pe discuri si fir electromagnetic; detectoare speciale; oglinzi transparente prin care poti observa o persoana fara ca dansa sa te vada; periscoape pentru o observatie indirecta; celule fotoelectrice, detectoare si altele. Unele se manipulau direct de la biroul sau, altele de un operator din camera alaturata".

Masina-minune Masina lui Moruzov era un automobil Mercedez-Benz, foarte puternic, care avea si o instalatie de imprimat pe discuri convorbirile dintre ocupanti. Masina mai dispunea de un post radio de emisie-receptie.

In 1936 fusesera infiintate scoli pentru pregatirea specialistilor SSI in radiotelegrafie, filaj, foto, cinema, dactiloscopie si altele. In ultimii doi ani de activitate (1938-1940), a incercat o schimbare a orientarii SSI prin contacte realizate cu amiralul Wilhelm Canaris, seful spionajului militar german.

In septembrie 1940 a fost arestat si incarcerat la Jilava de noul regim al generalului Antonescu. Nu a fost eliberat nici la insistentele lui Canaris, care a sosit special la Bucuresti. Moruzov a murit impuscat de legionari in noaptea de 26 spre 27 noiembrie 1940.

PESTE OCEAN A fost stapanul Americii "DOMNIE". John Edgar Hoover a condus FBI-ul timp de 48 de ani, intre 1924 si 1972, fiind cel mai prolific director din istoria institutiei. Numele sau este legat de mari evenimente ale secolului al XX-lea, precum prohibitia, marea criza economica din anii ‘30, cel de-al Doilea Razboi Mondial, Razboiul din Coreea si cel din Vietnam. Directorul FBI s-a facut remarcat prin lupta cu miscarile comuniste, cu Ku Klux Klan, nazistii si altele.

Puternic prin informatii Hoover era un om puternic si  temut deoarece a reusit sa stranga numeroase documente compromitatoare si informatii stanjenitoare despre oameni cu influenta, in special politicieni.

Conform crimelibrary.com, care citeaza cartea lui Curt Gentry, "J. Edgar Hoover: Omul si secretele sale", dosarele sefului FBI aveau un continut exploziv: "Existau materiale de santaj asupra parintelui unei dinastii de politicieni americani, asupra fiilor acestuia, a sotiilor lor si a altor femei din preajma familiei.

De asemenea, existau dari de seama cu referire la una dintre cele mai cunoscute prime doamne ale Americii si pretinsii ei amanti, barbati si femei, albi sau de culoare.

Hoover detinea inregistrari in care se dovedea ca un procuror general a primit bani din partea sindicatului din Chicago. Hoover stransese dosare cu toate zvonurile gretoase ce  faceau referire la cateva dintre cele mai mari vedete." Presupus homosexual Multe voci au sustinut ca J. Edgar Hoover era homosexual, insa nu au existat dovezi clare in acest sens. Unii sustineau ca Hoover avea o relatie cu Clyde Tolson, director in FBI si cel care a fost succesorul lui Edgar pentru o scurta perioada la conducerea Biroului de Investigatii. Cei doi erau mereu impreuna la munca, in vacante si luau masa impreuna aproape in fiecare zi.

In cartea "Viata secreta a lui J. Edgar Hoover", o biografie semnata de Anthony Summers, se spune ca Mafia detinea informatii despre aventurile lui Hoover cu persoane de acelasi sex cu care l-a santajat pe directorul FBI. Astfel s-ar explica de ce Hoover nu a avut o campanie agresiva impotriva crimei organizate din SUA.

"Sfarsitul unei ere" Pe 2 mai 1072, John Edgar Hoover moare in somn. "A fost sentimentul unui sfarsit de era. Pentru multi agenti, secretari, traducatori, tehnicieni din laboratoare si altii, moartea lui Hoover a fost ca  si cum si-ar fi pierdut tatal.

Hoover ii invatase cum sa-si duca la indeplinire fiecare sarcina. El le sugerase, mai mult ca un ordin, cu cine sa fie prieteni si cu cine nu, in ce organizatii se pot inscrie ori, dimpotriva, el a decis unde vor locui. De asemenea, verifica ce moravuri au si chiar le-a spus cu ce sa se imbrace si ce greutate sa aiba. Hoover le impartea laude si prime, injuraturi si pedepse atunci cand considera ca le merita", scrie Curt Gentry.

ENIGME

A avut o multime de informatori VIP > Moruzov dispunea in paralel cu SSI de propria sa trupa de informatori, prin care controla, practic, intreaga societate si verifica chiar si ce ii furniza propriul sau serviciu.

> Cercetatorii arhivelor au descoperit ca printre informatorii lui Moruzov se numarau: Horia Sima, Printesa Caragea, maiorul Cristea Nicolae, ruda a Bratienilor, ulterior, prefectul Politiei Capitalei.

> De asemenea, Mitica Constantinescu, devenit guvernator al BNR, Victor Iamandi, secretar de stat la Ministerul de Interne si ulterior ministru al justitiei, Gheorghe Kintescu, infiltrat in Masonerie, amiralul Ion Coanda, Mircea Eliade - care oferea informatii despre actiunile comuniste din Marea Britanie.

> Oameni politici precum Alexandru Vaida-Voevod (foto) si Nicolae Iorga, care a scris si o brosura pentru Serviciul Secret, au fost folositi de Moruzov pentru analiza si interpretarea unor informatii obtinute.