Jermaine Pennant, fost atacant al formației Arsenal Londra, a povestit cum a marcat trei goluri într-o partidă în care s-a resimțit după o petrecere.
Jermaine Pennant, fost atacant al lui Arsenal Londra, în perioada 1999 - 2005, a povestit în cartea autobiografică un episod petrecut în timpul unei partide pe care „tunarii” au câștigat-o cu Southampton, pe teren propriu, scor 6-1. Pennant se resimțea după ce petrecuse cu mult acool cu o seară înaintea jocului și se ruga să fie schimbat de Arsene Wenger.
„Ştiam că acolo vor fi atât de multe fete, eram hotărât să mă duc. Nu era cale să nu mă duc. Am promis că nu o să beau nici măcar o picătură. Aşa că am mers acolo, a fost o noapte bună, pe care am terminat-o praf. Ne-am făcut atât de praf, încât ei au uitat de meciul meu de a doua zi. Mă simţeam ca şi cum urma să mor, dar am dat totul, fiecare picătură de putere pe care o aveam, fiecare picătură de concentrare şi de energie, nu conta cât de rău îmi era. Meciul a început. Alergam pe teren, abia aşteptând pauza. Apoi am marcat. Thierry Henry m-a lansat, am şutat la colţul de jos şi am înscris. Am gândit: Îţi mulţumesc, Doamne! Apoi m-am bucurat. M-am uitat la banca de rezerve şi nu doream altceva decât să mă schimbe cineva. Eram atât de fericit şi mă gândeam: Scoateţi-mă de pe teren!. Apoi am mai dat un gol. La al doilea gol, m-am întrebat ce or fi gândind băieţii. Mă întrebam dacă știu că am dat două goluri. Apoi am completat hattrick-ul şi am gândit Nu e adevărat. Nu-mi venea să cred. Nu am suflat o vorbă. Am luat mingea după meci. În ultimele 20 de minute simţeam că-mi vine să vomit, deoarece aveam încă alcool în corp. M-am simţit îngrozitor, era ceva de genul Scoateţi-mă afară, vă rog", a povestit atacantul.