Moraes a făcut vizita medicală cu Steaua

Jucătorii Stelei şi-au reluat pregătirile ieri după-amiază, la Mogoşoaia, după ce, în cursul dimineţii, au efectuat vizita medicală la INMS.

De la testele medicale au lipsit Tătăruşanu, Cr. Tănase, Latovlevici şi Gardoş, care au primit vacanţă până pe 23 iunie, după ce au fost plecaţi cu naţionala României în turneul din America de Sud. De asemenea, n-au fost prezenţi nici Brandan şi nici Prepeliţă.

A venit, în schimb, Junior Moraes, chiar dacă situaţia lui contractuală cu Gloria Bistriţa nu e clarificată. "Aşteptăm ca Moraes să devină jucător liber de contract ca să-l putem legitima", a spus Mihai Stoica, managerul general al Stelei.

Jean Pădureanu, preşedintele Gloriei Bistriţa, ameninţă că va lua măsuri împotriva grupării din Ghencea: "Vom face plângere, pentru că Steaua a primit la vizita medicală un jucător aflat sub contract cu Gloria Bistriţa. Moraes riscă să fie suspendat".