Moody's: Economia României va crește cu 2,2% în 2012

Agențiile de rating încep să vadă cu ochi buni economia românească în acest an.

Agenţia de evaluare Moody's estimează că economia României va creşte cu 2,2% în acest an, odată cu creșterea ratei de absorbție afondurilor europene, potrivit site-ului agenției. În plus, inflaţia se va menţine aproape de ţinta BNR, de 3%, facilitând condiţii de relaxare a politicii monetare. La acestea se adaugă însă situația economică instabilă a zonei euro, care ar putea afecta creșterea economică a României. Principalul motiv l-ar reprezenta scăderea exporturilor către partenerii din Uniunea Europeană care ar avea de suferit din cauza crizei datoriilor și a situației extrem de dificile a Greciei. Această situație ar putea fi însă remediată de accelerarea investițiilor și de absorbția fondurilor europene, ceea ce va duce la un salt al PIB-ului de peste 2% în 2012.