Montserrat Caballe cântă de Paşte la Bucureşti | VIDEO

Celebra soprană spaniolă Montserrat Caballe va cânta duminică, 19 aprilie, în prima zi de Paşte, pe scena amenajată de municipalitate în Piaţa Constituţiei (în faţa Palatului Parlamentului).

La concertul oferit gratuit de Primăria Capitalei vor mai încânta publicul: Al Bano Carrisi, orchestra Bucharest Symphonic Pops, dirijată de Constantin Adrian Grigore, corala „Nicolae Lungu” a Patriarhiei Române, solistul Marcel Pavel, tenorul Teodor Ilincăi şi soprana Irina Iordăchescu.

Concertul începe de la ora 19.00 şi se va încheia după ora 22.00, promite municipalitatea într-un comunicat.