Marți dimineață, anchetatorii au reluat cercetările acasă la Gheorghe Dincă, bărbatul din Caracal care a recunoscut că ar fi ucis două tinere. Suspectul participă la verificări.
Anchetatorii caută noi probe în cazul fetelor ucise de Dincă. Luni, în urma informațiilor date de acesta, procurorii DIICOT au găsit un sac cu oase și cenușă într-o pădure de lângă Caracal. Bărbatul susține că ar fi voprba de rămășițele umane ale Luizei Melencu (18 ani), pe care ar fi ucis-o în luna aprilie, în aceeași zi în care a și sechestrat-o.
Inițial, Gheorghe Dincă a afirmat că a aruncat trupule fetei omorâte în Olt, apoi și-a schimbat depoziția, spunând că ar fi scăpat de cadavru aruncându-l în Dunăre, ca în final să le indice investigatorilor locul din pădure unde s-au și descoperit respectivele rămășițe umane.
Potrivit unor surse citate de Cancan.ro, anchetatorii sunt în continuare surprinși de comportamentul lui Gheorghe Dincă. Acesta ar avea fluctuații de stare, plânge și spune cât de rău îi pare de faptele comise.
”Îl apucă plânsul brusc şi spune că îi pare rău. Apoi îi trece. Şi iar îl apucă. Scenele se repetă de câteva ori pe zi”, susțin sursele citate.
Potrivit lui Tonel Pop, avocatul familiei Luizei Melencu, Dincă localizează fetele după perioadele anului în care a comis ororile, nu după nume.