O creatură de dimensiuni uriaşe a fost fotografiată lângă portul Kent, din Marea Britanie.
Imaginea care a fost distribuită pe internet arată că în apele din apropierea portului s-ar afla un crab de aproape 15 metri. Crabii sunt o apariţie frecventă în apele britanice, însă aceştia nu depăşesc niciodată un metru şi jumătate.
Creatura surprinsă în imaginea de mai jos a fost denumumită "Crabzilla" şi a dat naştere la numeroase controverse, de când a fost publicată pe site-ul Weird Whitstable. Mulţi sunt de părere că fotografia este o farsă, ori că ceea ce a fost fotografiat este un banc de nisip cu o formă neobişnuită, scrie Daily Mail.
Cu toate acestea, sunt mulţi care cred că imaginea este reală.