Constructorul german urmăreşte să îşi consolideze astfel poziţia în segmentul B.
Volkswagen plănuieşte realizarea unui monovolum pe platforma tehnică a celei de a cincea generaţii Polo, informează ediţia on-line a revistei britanice ”Autosport”.
Articolul citează declaraţia lui Hans Dieter Potsch, membru în board-ul VW, potrivit căreia constructorul german se gândeşte foarte serios la realizarea unui MPV (monovolum) de mici dimensiuni.
Viitorul produs ar urma să intre în competiţie cu modele precum Opel Meriva, Honda Jazz, Skoda Roomster sau Nissan Note.
”În planurile noastre se regăseşte o gamă completă de produse (de mici dimensiuni – n.red.). Afinităţile publicului se schimbă mai repede ca niciodată”, a spus responsabilul VW, care a subliniat că ”stoparea dezvoltării se va deconta nefericit atunci când piaţa îşi va reveni din actuala criză”.
Volkswagen are în vedere că anumiţi producători întâmpină probleme în gestionarea unor game extinse în segmentele inferioare (asezonate cu monovolume sau modele crossover), dar susţine că ”executate corect” acestea sunt complementare şi nu se canibalizează reciproc.