Monica Niculescu (locul 138 WTA) a fost eliminată, aseară, în turul III al turneului de la Miami (Florida), dotat cu premii totale de 9.035.428 dolari.
Tenismena „tricoloră” a fost învinsă în turul al treilea de daneza Corline Wozniacki (13 WTA), în minimum de seturi, scor 6-4, 7-6 (4), după două ore şi 8 minute de joc.
Acum, scorul general dintre Niculescu și Wozniacki este de 10-0 în favoarea sportivei scandinave. Românca, venită din calificări, va primi un cec de 48.775 dolari şi 95 de puncte WTA, dar continuă la Miami în proba de dublu, acolo unde, alături de americanca Abigail Spears, va evolua contra perechii Anna-Lena Groenefeld (Germania)/Lucie Hradecka (Cehia).
Câştigătoarele vor înfrunta în „optimi” perechea româno-germană Simona Halep/Julia Goerges.