Europarlamentarul PDL Monica Macovei a acuzat PSD că invocă în mod fals asemănările cu Ungaria pentru a obține prin manipulare o reacție a instituțiilor europene ceea ce conduce la riscul izolării economice a României.
"Ieri PSD ne-a spus în mod public că face demersuri pentru a obține o Rezoluție în Parlamentul European împotriva României și chiar aplicarea unor sancțiuni grave: (i) suspendarea fondurilor europene și (ii) retragerea dreptului de vot al României în Consiliu, adică să nu avem nici un cuvânt de spus atunci când se iau decizii în Uniune. Înțeleg că PSD (probabil USL) vrea să izoleze economic și politic România și să ne ia cele mai mari beneficii pe care le avem fiind în Uniune: fondurile și participarea la decizie", a afirmat Monica Macovei ]ntr-o postare pe blogul său.
Europarlamentarul PDL spune că "declarațiile și demersurile USL au impact pe piețele financiare europene într-o perioadă de criză economică, pot descuraja investitorii și agentiile de rating".