Actriţa română a explicat pentru EVZ cum şi-a abordat personajul din "Maternity Blues", noul său film - o femeie afurisită, condamnată pentru uciderea propriului ei copil. Pentru EVZ, Monica Bîrlădeanu a explicat cum s-a pregătit pentru rolul acestei femei "afurisite", aşa cum a descris-o regizorul Fabrizio Cattani. Ea a elucidat modul în care Eloisa îşi gestionează durerea, la spitalul psihiatric, în urma morţii fiului ei.

Monica Bîrlădeanu, singura actriţă română prezentă la Mostră cu un film, promovează lungmetrajul "Maternity Blues" (a cărui premieră internaţională a avut loc ieri), inclus în secţiunea Controcampo italiano a Festivalului de la Veneţia. Personajul ei, Eloisa, este o fostă cântăreaţă închisă într-un spital de psihiatrie, căci a fost judecată şi găsită vinovată de uciderea propriului fiu.

SUBIECT Un film despre depresia post-natală

"Maternity Blues", cel de-al doilea lungmetraj al lui Fabrizio Cattani, tratează un subiect delicat: mame care şi-au ucis copiii, din cauza depresiei post-natale. Filmul prezintă patru asemenea mame, internate într-un spital de psihiatrie, care trec împreună printr-un fel de terapie. Celelalte sunt: Clara (Andrea Osvart), care nu poate accepta că soţul ei şi-a refăcut viaţa cu altcineva, Rina (Chiara Martegiani), o mamă singură, care e convinsă că uciderea copilului ei a fost un act de dragoste, iar Vincenza (Marina Pennafina) îşi găseşte alinare în credinţa ei. EVZ: Fabrizio Cattani (regizorul - n.r.) te-a văzut în "Francesca"… Monica Bîrlădeanu: Da, m-a remarcat şi m-a contactat prin intermediul Andreei Osvart, actriţa care o interpretează pe Clara, care mă cunoştea.

Când au avut loc filmările la "Maternity Blues"? Anul trecut, în septembrie - octombrie, au durat o lună şi jumătate. Repetiţiile - în spaţii pe care le-am recreat în aşa fel încât să semene cu locaţiile pe care el le-a ales (regizorul Fabrizio Cattani - n.r.) - le-am făcut în vară, cu luni înainte, apoi toată lumea a plecat în vacanţă. M-am bucurat că s-a întâmplat aşa, pentru că pleci acasă cu nişte senzaţii, gânduri şi întrebări.

Boli psihice netratate

Cum te-ai pregătit pentru rol? Perioada în care m-am pregătit pentru acest rol a fost complicată pentru mine. Documentarea a însemnat şi să mă uit la multe documentare cu şi despre femei care şi-au ucis copiii.

E vreunul care te-a marcat profund? M-au impresionat foarte multe cazuri, sunt foarte diferite între ele. Realizezi că unele dintre ele - nu e cazul tuturor - au avut un black-out mental. Sunt femei care aveau probleme psihice înainte să rămână însărcinate, probleme psihice care s-au acutizat odată cu depresia postnatală. Vorbim despre oameni care nu-şi amintesc ce au făcut o săptămână întreagă şi apoi încep să realizeze că ei au comis crima. De pildă, există un caz spectaculos, al unei femei care a fost victima unui jaf armat într-o bancă. Nu au împuşcat-o, dar au lovito cu pistoalele, au pus-o la pământ, i-au luat banii şi bijuteriile. Asta i s-a întâmplat când avea 16 ani. La 22 s-a căsătorit, la 24 a rămas însărcinată. La şase luni după ce a născut, nu părea să aibă nicio problemă. Însă teroarea ei, paranoia că este urmărită, că o să îi intre hoţii în casă şi o să-i omoare copilul, începuse să devină acută. Aşa că - asta spune ea, cel puţin, distanţată de eveniment -, într-o dimineaţă, când îi făcea baie copilului, l-a băgat cu capul în apă şi l-a ţinut aşa până a murit. Apoi a înscenat un jaf în întreaga casă, inclusiv s-a încuiat în baie, a aruncat cheia, s-a legat cu bandă adezivă la mâini şi picioare.

Cum a reacţionat când a fost găsită? Când a venit poliţia, spunea că hoţii i-au omorât copilul. S-a mutat la socri, împreună cu soţul ei, devastaţi de durere, o durere reală. Apoi a început să aibă flash- uri şi să se vadă pe ea însăşi ţinând copilul sub apă, răscolind sertarele, alergând pe scări şi aruncând cheia. A mărturisit că ea l-a omorât, aşa că soţul, socrii şi poliţia au dus-o la o evaluare psihiatrică, ceea ce a dovedit că ea spunea adevărul. Dar timp de o săptămână a uitat totul, blackout complet.

Apoi se deschide şi imploră iertare, spunând că nu era ea, era "fuori di me", "în afara ei". Vorbim de o psihoză aici. A comis oroarea asta, iar acum suportă consecinţele unei boli psihice netratate. O faptă rămâne o faptă, nu poţi s-o ştergi şi nici nu poţi să scuzi. Pe de altă parte, există lucruri care sunt deasupra ta, care te depăşesc cu totul.

Cum se integrează astfel de elemente în lungmetraj? Filmul atrage atenţia asupra depresiilor şi asupra stărilor psihice pe care le ignorăm cel mai mult. Dacă te tai la deget, îţi pui un plasture. Dar dacă ai vreun sindrom depresiv, nu vorbeşti despre asta, nu te îngrijorează şi nu te tratezi. Şi asta e o problemă, pentru că poate duce la astfel de situaţii ireparabile.

EVZ: Ce ţi-a povestit Fabrizio Cattani despre personajul tău, Eloisa? Mi-a descris personajul, mi-a spus că e "stronza", care s-ar traduce prin "bitchy" sau "afurisită". E o afurisenie care nu vine din răutate, ci din durere. Pentru că oamenii metabolizează şi gestionează durerea în feluri diferite: unii o întorc împotriva lor, alţii o întorc împotriva altora. Faptul că se află în detenţie nu e o pedeapsă pentru aceste femei, pentru că ele nu sunt absolvite, încă au greutatea pe umeri, fiecare în felul ei.

Închisoarea nu înseamnă iertare pentru ele, nici aceea a lui Dumnezeu, a restului lumii, ele nu înseamnă nimic. Felul în care Eloisa le tratează pe celelalte, în care se raportează la ele, la vina lor, care practic e una comună, vine din faptul că ea a metabolizat altfel durerea. Uite, la Vincenza (interpretată de Marina Pennafina - n.r. ), toată vina şi durerea se întorc împotriva ei. Pe când Eloisa a transformat durerea într-o mitralieră cu care trage întruna în cei din jur, dar şi într-un bumerang. Ea şi-o cere, aşteaptă să i se întoarcă şi s-o doară, ca să aibă senzaţia că plăteşte. De asta mi s-a părut interesant acest rol, pentru că e o incursiune în modul în care îşi gestionează oamenii vina. Pedeapsa personajului meu e că soarele răsare. Sursa durerii, furiei, agresivităţii şi cinismului ei e asta.

Vinovăţie rămasă "suspendată"

Faptul că şi-a omorât fiul? Asta e o chestie care a rămas mereu incertă, suspendată. Nici Fabrizio n-a vrut nici pe scenariu, nici regizoral, să ia o decizie: dacă ea şi-a omorât cu adevărat fiul sau dacă acoperă crima comisă de bărbatul pe care încă îl iubeşte. Dacă s-au făcut nişte alegeri legate de acest personaj, acestea au rămas doar în capul meu şi în cel al lui Fabrizio. Faptul că personajul meu spune că a făcut-o nu înseamnă că aşa e. Chiar există femei care îşi acoperă bărbaţii, iau vina asupra lor şi se autosugestionează că ele au comis acea crimă.

Cum te-ai împăcat cu rolul de femeie afurisită? N-ai mai jucat aşa ceva până acum… M-am împăcat bine, de ce nu? Evit din principiu "oamenii" desenaţi perfect, fără niciun fel de cusur, dincolo de reproş, aproape de Albă ca Zăpada. Ei sunt personajele care, din punctul meu de vedere, sunt cel mai puţin ofertante. "Oamenii" cu probleme, chinuiţi, cu defecte pe care le urăsc la ei, pe care şi le reproşează, zbuciumaţi, ei mă atrag. Au potenţial, de fapt şi de drept, să te înveţe ceva despre tine. Că, la sfârşitul zilei, cu asta rămâi. Cu ce-ai înţeles din această experienţă.

Monica Bîrlădeanu, pe covorul roşu de la Veneţia, pentru a promova filmul "Maternity Blues" (foto: HEPTA)

COREPONDENŢĂ DE LA FESTIVALUL DE FILM DE LA VENEŢIA

Monica Bîrlădeanu, în "Maternity Blues": <iframe width="630" height="345" src="http://www.youtube.com/embed/5QP9C70jbhw" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>

Imagini inedite din timpul filmărilor la "Maternity Blues": <iframe width="620" height="345" src="http://www.youtube.com/embed/OPSuBG1MHIw" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>