În contextul alegerilor PNL din Sectorul 2, Monica Anisie a zgâriat un coleg de partid, pentru a se asigura că numărătoarea voturilor are loc în mod corect.
Monia Anisie atacă cu unghiile
Luni seară, în contextul alegerilor de la filiala PNL din Sectorul 2, Monica Anisie a vrut să se asigure că voturile sunt numărate corect astfel încât l-a zgâriat cu unghiile pe un tânăr liberal, potrivit declarațiilor acestuia.
”Doamna Anisie recurge la gesturi de violență. Mi-a băgat unghia în mână pentru că am stat foarte aproape de colegii ei”, a spus tânărul liberal care a fost zgâriat de Anisie.
Monica Anisie a câștigat alegerile
Luni seara au avut loc alegeri pentru Sectorul 2. Monica Anisie a câștigat șefia filialei liberalilor.
Anisie, susținătoare a lui Florin Cîțu, a candidat împotriva Oanei Nicolescu, susținătoare a lui Ludovic Orban.
"Rezultatele obținute la alegerile prezidențiale, locale și parlamentare, dar, mai ales, oamenii care au venit alături și au ales sa rămână. Resursa umană din filială este cea mai mare realizare, iar echipa pe care eu o propun la alegerile din 5 iulie întărește ceea ce spun, oameni competenți și onești, cu realizări remarcabile, atât profesionale, cât și politice.Din păcate, au existat și momente în care oamenii pe care i-am crezut dedicati, în realitate, nu aveau decât interese personale. Dar aceștia sunt foarte puțini.
Cred că o altă realizare este și deschiderea Centrului educațional ,,Educaţie la puterea2″, acolo unde s-au desfășurat activități de pregătire pentru elevii de gimnaziu și liceu, pentru examenele naționale și nu numai. Profesori dedicati, în mod voluntar, i-au pregătit pe elevi chiar și în perioada pandemiei de COVID-19, pregătire oferită online. Iar pentru asta le sunt recunoscătoare și le mulțumesc tuturor colegilor profesori pentru implicare!", a declarat Monica Anisie pentru Evenimentul Zilei.