Îndrăgita cântăreață Monica Anghel trece printr-o perioadă cu multe schimbări în viața sa și vorbește despre noul său stil de viață și felul în care a reușit să slăbească peste 25 de kilograme.
„Astă vară a trebuit să mă operez de urgență pe coloană pentru că făcusem o pareză pe piciorul drept, o pareză de 98%. Aveam niște dureri groaznice. După două zile de antiinflamatorii făcute injectabil, nu se simțea nicio îmbunătățire. Și atunci prietena mea, care este și medicul nostru de familie, pentru că ea mi-a făcut acele injecții, a spus: „Eu nu îți mai fac acele injecții, du-te și operează-te! Nu vreau să te distrug!”
Trebuia să mă operez în acel moment ca să scot acele bucățele de disc care ajunseseră la nerv. Doctorul care m-a operat pe coloană mi-a spus ca ar fi bine să mai slăbesc puțin, că m-ar ajuta. Atunci mi s-a întâmplat ceva la nivel mental și am zis că trebuie să fac ceva,” i-a povestit Monica Anghel Oanei Turcu, în cadrul emisiunii „Refresh by Oana Turcu” de la Antena Stars.
Artista va dezvălui în emisiunea de duminică, de la ora 15.45, și programul de care a aflat ulterior și datorită căruia a reușit să dea jos atât de multe kilograme. „Am reușit să slăbesc 25 de kilograme, mă simt foarte bine. Fac mișcare, merg la sală, merg și la psiholog”, mărturisește Monica Anghel.