RECUNOAȘTERE. Cântăreața Monica Anghel a fost desemnată, ieri, Ambasador onorific al Serviciului de urgență 112, de către Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS).
Responsabilitatea artistei va fi de a promova respectivul număr în rândul populației, dar și de a strânge fonduri pentru Fundația 112.
„M-am simțit onorată pentru că am fost propusă Ambasador 112 în România. E o responsabilitate mare, pe care mi-o asum. Am să merg la toate emisiunile posibile și imposibile pentru a promova acest număr”, a spus Monica Anghel. Reprezentanții STS au ales-o pe cântăreață dintr-un nu măr de 20 de propuneri. Monica Anghel lucrează și la un imn al 112.