Preotul Vasile Ioana, parohul Bisericii „Sfântul Nicolae Dintr-o Zi” din București, ar fi putut ajunge fotbalist, dacă soarta nu i-ar fi rezervat altceva. Părintele, care a jucat fotbal în copilărie, a vorbit despre marea cumpănă a vieții sale, când era să-și piardă piciorul. Din cauza unei accidentări grave, a fost nevoit să renunțe la fotbal, însă pasiunea pentru sport i-a rămas.
Părintele Vasile Ioana a povestit cum era să-și piardă piciorul, în copilărie, după ce a fost accidentat grav, la un meci de fotbal. Parohul Bisericii „Sfântul Nicolae Dintr-o Zi” a povestit ce i s-a întâmplat și cum a fost nevoit să renunțe la jocul de fotbal. Preotul a povestit că pasiunea pentru sport a căpătat-o din familie, de la părinți. Iar într-o zi, la un joc, pe când avea 11 ani, s-a întâmplat o nenorocire.
„Eu mergeam la CS Târgovişte când era de Gicu Dobrin acolo, jucam la pitici. Jucam odată cu Șoimii Sibiu și, din păcate, am fost faultat la picior și m-am accidentat. Efectiv, mi s-a ciobit glezna. (…) Osul, din păcate. Mi s-a pus piciorul în ghips, piciorul a copt în ghips, iar după o săptămână de dureri cumplite, când au desfăcut ghipsul, piciorul era tot negru. Medicul de acolo, de la Târgoviște, i-a spus mamei mele: «Tovarășa, trebuie să-i tăiem piciorul!». Era tot negru! Și atunci, mama a spus: «Copilul meu? Niciodată!». Și m-a luat în spate mămica... A fost momentul copilăriei mele. După ce am fost accidentat...”, a povestit preotul Vasile Ioana.
Mama nu a acceptat verdictul dat de medici și l-a dus la Azuga, unde profesa unul dintre cei mai renumiți medici ortopezi. Acesta l-a operat de trei ori, salvându-i până la urmă piciorul. Însă nu a mai putut juca fotbal din acel moment, după accidentare.
„M-a luat mămica din spitalul de la Târgoviște și m-a dus la Azuga, unde am fost salvat de unii dintre cei mai buni medici ortopezi, care m-au operat de trei ori. Am multe copci în picior. Drumul meu în fotbal s-a oprit acolo. Dumnezeu știe pentru ce am renunțat la această pasiune. O practic doar așa, puțin, de drag. Însă știi, în viață sunt intersecții. Trebuie să vezi, să identifici ce vine...”, a mai spus apreciatul preot.
Preotul a fost îndrumat spre credință
Preotul a mai povestit că după șase luni de tratament, infecția a trecut, iar apoi a fost îndrumat spre Dumnezeu. Cel care a făcut-o a fost bunicul său care l-a îndemnat să se îndrepte spre credință.
„Au fost șase luni de spitalizare, în cârje, am făcut vreo 400 de injecții cu Oxacilină, Kanamicină. Aveam fundul tăbăcit, îmi făceau injecția în pulpă. Era infecție multă acolo, drept pentru care era un mare risc să continui să joc fotbal pe zonă profesională și atunci am schimbat macazul.
Bunicul meu m-a convertit și mi-a spus: «Vezi tu cum te-a ajutat Dumnezeu, că putea să ți se taie piciorul, să ți se întâmple ceva foarte rău, putea ca infecția să devină generalizată. Vezi că Dumnezeu te-a salvat? Dă slavă lui Dumnezeu!». Și atunci m-am dus la mănăstire, la Mănăstirea Sitaru, lângă Căldărușani. Și am stat o vară în mănăstire și tare mi-a plăcut, a mai spus preotul Vasile Ioana, în podcastul „Profu’ de Sport”.