Viaţa este o înşiruire de ani, săptămâni, zile, momente. O colecţie de momente care ne definesc, ne modelează şi ne influenţează destinul. Cel dintâi şi cel mai important moment din viaţa oricui este, fără îndoială, acela în care te-ai născut. Atunci când viaţa oamenilor dragi din jurul tău s-a schimbat total în bine. Pe parcurs urmează şi altele, intrarea la facultate, obţinerea permisului de conducere, reuşita primului job etc. Prima dragoste, un alt moment şi o etapă care nu se uită prea repede. Ceva mai târziu, firesc, vine rândul celui mai important legământ pe care îl poate face un om pe pământ. Spui da şi ţi se spune da. Ei bine, iar din clipa aceea începe o nouă poveste de viaţă.
Momentele care contează sunt momentele pe care le-am prelungi la nesfârşit. Ne creează emoţie, ne fac sufletul să vibreze. Ne fac sa reacţionăm pozitiv.
Din categoria clipe fericite de viaţă face parte şi căsătoria. Daca e să facem abstracţie de toate detaliile organizatorice pe care un astfel de eveniment le presupune, în esenţă puţine sunt lucrurile care contează cu adevărat. Unul dintre acestea este şi va rămâne relaţia deschisă, sănătoasă cu părinţii sufleteşti, respectiv cu naşii. Naşii sunt naşi, sunt importanţi, sunt acolo şi aşa va trebui să fie întotdeauna. I-aţi ales din motive sufleteşti justificate şi nu regretaţi nici un moment acest lucru. În semn de respect şi recunoştinţă pentru toată grija şi implicarea dovedite, aceştia merită un cadou special din partea finilor. Cadourile pentru naşi şi un semnal bine definit: momente care durează.
Ceasul de perete: pentru momente speciale acasă
Timpul alături de cei pe care i-aţi ales să vă ghideze paşii nu poate fi decât unul preţios. Când trăim şi experimentăm lucruri frumoase, timpul parcă are întotdeauna tendinţa de a o lua la goană. Seri de rummy sau de filme, cine delicioase luate împreună, clipe de haz până la lacrimi. Seara nunţii voastre sau prima vacanţă în care aţi mers cu toţii şi care a devenit una de neuitat. Împreună cu naşii aţi adunat atâtea clipe şi amintiri frumoase. Nu este de mirare faptul că doriţi să-i surprindeţi cu ceva pe măsura importanţei pe care o au în viaţa voastră. Poate un ceas de birou. Sau mai bine unul de perete de care să se bucure atât ei, cât şi cei care le vor trece pragul. Un dar suficient de grăitor cu un scop bine precis: pentru a măsura timpul în aşteptarea celor mai importante momente.
Coşul de picnic: pentru momente speciale în natură
Vremea frumoasă şi caldă de vară nu poate fi decât un prilej de ieşiri repetate în natură. Şi ce ieşire mai la îndemână în sezonul cald dacă nu una la iarbă verde. Alături de compania potrivită, scenariul devine unul complet. O ieşire în mijlocul naturii poate deveni ocazia ideală de a oferi un cadou pentru care aşteptaţi de multă vreme momentul oportun. Destinatarii cadoului, naşii, sunt persoanele alături de care împărţiţi atâta timp de calitate. Vă puteţi manifesta faţă de aceştia sentimentele de drag şi de recunoştinţă printr-un coş de picnic robust şi încăpător. Ca un fel de promisiune a momentelor deosebite care vor urma şi pe care le veţi petrece tot împreună, tot în mijlocul naturii văratice.
Sfeşnicul argintat: pentru momente speciale la masă
V-aţi bucurat până acum alături de naşi de multe mese savuroase şi de momente unul mai special ca altul. De la ocaziile de duminică, până la mesele de la aniversări, ba chiar la cinele ad-hoc. Aţi avut parte de fiecare dată de emoţii adevărate, de clipe încărcate cu multă energie pozitivă şi bună dispoziţie. Asta poate şi datorită faptului că la ei vă simţiţi ca acasă, ceea ce nu e puţin lucru. Noi nu ştim cum arată mesele servite de naşii voştri, dar am putea doar să ne imaginăm ce obiect ar putea face senzaţie la masa lor. Caracterizat de o eleganţă nobilă, sfeşnicul argintat este o idee de dar care nu îţi trece instant prin minte. Este una din trăsăturile care-l scoate din zona banalului. Din acest motiv se pretează a fi oferit în virtutea unei relaţii deloc banale cum este cea a voastră cu naşii. Deloc ceva de moment sau trecător, care se demodează, ci un lucru care poate să dureze o viaţă. Va fi un martor seducător şi atractiv la fiecare dintre cinele la care veţi lua parte la naşii voştri acasă. Şi, cu siguranţă, nu vor fi deloc puţine.
#MomenteCare Durează – un target de viaţă
Momente care durează. Este mai mult decât un mesaj care trebuie reţinut, este un target de viaţă împlinitoare.
Noi, echipa de la iLUX.ro, punem accent nu atât pe cantitate, cât pe calitate sub toate formele ei. De la calitatea unui cadou până la calitatea unei clipe, anume a unui timp autentic petrecut în cadrul şi alături de oamenii care-ţi fac plăcere.
Sărbătorile sunt un prilej atât de aşteptat de a pune o pauză binemeritată în cotidian. Strângeţi-vă la un loc, umpleţi masa de bunătăţi şi casa de bucurie. Bucuraţi-vă de moment aşa cum este el şi evitaţi să faceţi planuri, rapoarte şi analize. Momentele care durează sunt cele care trebuie trăite azi şi acum, sunt momentele şi devin amintiri pentru mâine şi peste ani, amintiri de viaţă. Permiteţi-vă clipele de relaxare după care tânjiţi de atâta timp pentru a povesti, a râde şi a savura în tihnă un pahar de vin. (P)