După tragicul accident de la Ialomiţa în care 10 persoane au decedat iar alte şase sunt în stare gravă la spital, ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea s-a deplasat pentru a vizita victimele accidentului care au supravieţuit accidentului.
Patru victime sunt încă la Terapie Intensivă, însă doctorii i-au dat asigurări că se vor recupera, inclusiv fata de 19 ani, internată la „Bagdasar Arseni”.
Tânăra de 19 ani a rugat-o pe Sorina Pintea să-i transmită mamei că îi e foarte dor de ea.
Ea a fost detubată, însă riscul vital nu a trecut încă. Nu își mai amintește de accident și vrea să meargă acasă la familie.
„Fata spune că nu își mai amintește minic de accident. A ruagt-o pe doamna ministru să îi transmită mamei că îi este foarte dor de ea”, a spus Oana Grigore, purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătății.
„Starea lor este bună, stabilă, sunt detubate și conștiente. Am vorbit cu toate, inclusiv cu fata de 19 ani care e mai grav. Medicii spun că se vor recupera. Am vorbit cu ele și cu cadrele medicale care le îngrijesc despre accident, dar și despre tratamentul medical necesar pe care îl primesc. Le urez sănătate și recuperare cât mai rapidă“, a declarat Sorina Pintea.
Lista victimelor cumplitului accident din Sfântu Gheorghe, Ialomiţa:
– Viorica Moise, 50 de ani
– Aurelia Chiriţă, 31 de ani
-Frusina Mirică, 44 de ani
– Gabriela Botea, 41 de ani;
– Eugenia Drăgulin, 51 de ani
– Irina Matei, 28 de ani
– Alexandra Maria Badea, 22 de ani
– Lucreţia Dan, 58 de ani;
– Ştefan Cosmin, 43 de ani, şoferul microbuzului;
– Viorel Ştefan Ilie, 43 de ani, şoferul TIR-ului, potrivit cancan.ro