După o vacanţă petrecută cu familia în Spania şi România, prezentatorul revine pe micile ecrane, în emisiunea transmisă zilnic pe TVR 2.
Primele analize financiare şi economice ale toamnei vor începe pe 13 august, de la ora 20:30, ca şi până acum. "Am mulţumit lui Dumnezeu pentru faptul că tot circul suspendării preşedintelui s-a petrecut când «Ora de Business» a fost în vacanţă şi am evitat o perioadă în care, indiferent cât de obiectiv ai fi criticat, ai fi fost automat catalogat ca fiind de partea unuia sau altuia. Ştiu, nu s-a terminat încă, dar acum parcă ne-am mai obişnuit şi noi cu situaţia. Mai avem în faţă jumătate din acest an şi, deşi perspectiva nu este bună, sper ca lucrurile să se aşeze, iar pagubele anului electoral pentru economie şi pentru noi toţi să fie cât mai mici", spune prezentatorul. Moise Guran şi-a petrecut o parte din vacanţă în Barcelona, iar apoi a vizitat Roşia Montană, Alba Iulia şi Râşnov.