Mogul Media Adrian Sârbu și misterioasele legături cu Iulian Vlad, Silviu Brucan, Petre Roman. VIDEO

Adrian Sârbu, fostul patron al ProTv, a împlinit 66 de ani în urmă cu câteva zile. Un personaj interesant, ale cărui începuturi sunt puțin cunoscute.

Adrian Sârbu este cunoscut ca fiind românul care a condus cea mai importantă companie de media, CME, din poziția de fost patron al ProTV. Este românul care a ajuns în cea mai înaltă funcție într-o multinațională. În prezent a lnasat un nou proiect de televiziune, Aleph News, fără a avea succesul pe care l-a cunoscut în 1995 cu lansarea ProTV.

Legăturile sale cu începuturile clasei politice care a înlocuit nomenclatura ceaușistă sunt foarte puțin cunoscute. Filmul VIDEO care vă prezintă aceste dezvăluiri pleacă de la momentul decembrie 1989, când Adrian Sârbu a filmat celebrele zile intrate în legendă sub numele de "Noaptea Generalilor". I-a filmat pe gen. Iulian Vlad, fostul șef al Securității și gen. Ștefan Gușă, conducătorul de facto al Armatei și Șeful Marelui Stat Major, dând ordine. După care a intrat în "trupa" lui Petre Roman, împins de Silviu Brucan. Legături uitate, istorie 100 la sută, ofewrită de Evenimentul Istoreic. Urmăriți materialul Video.

După problemele pe care le-a avut cu Justiția, Adrian Sârbu scria într-un manifest public: "Am şi eu un Protocol secret cu Generaţia Mea, cu cei morţi la Timişoara şi la Universitate, cu Liviu Babeş, care şi-a dat foc, protestand împotriva dictaturii communist-securiste, pe pârtia de schi de la Poiana Braşov, în timp ce alţii, ca tine, treceau nepăsători şi laşi pe lângă el. Ce l-o fi apucat, un nebun?

Pentru noi, care am fost blestemaţi să trăim în comunism, Holocaustul, Gulagul, Statul de Drepţi au o dimensiune senzorială, pe care n-o mai dorim a fi trăită de nimeni.

Nici măcar de tine, un breloc la chei.

Dacă între timp te-ai deşteptat şi vrei să intri în clubul denuntatorilor, citeşte documentul până la capăt."