Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc a anunțat că a cerut conducerii CNAIR ca expertiza privind crăpăturile la Lotul 3 al austostrăzii Lugoj – Deva să fie finalizată în maxim două săptămâni. Pe baza rezultatelor expertizei se va analiza când va putea fi dată în exploatare autostrada.
”Eu le-am spus celor de la CNAIR că vreau această expertiză să vină cel târziu în două săptămâni, pentru că expertiza va fi făcută punctual, la acea crăpătură care a apărut. Au fost două puncte la această autostradă: km 56 și km 76. Există metode de remediere. Vom face un zid de sprijin, un sistem de drenare al rampelor”, a declarat, miercuri, Răzvan Cuc, după audierea sa din Comisia Transporturilor din Camera Deputaților.
Este de așteptat ca CNAIR să apeleze la o firmă terță pentru a efectua reparațiile la Lotul 3 al autostrăzii Lugoj – Deva.
Compania a executat, la finele săptămânii trecute, garanția constructorului lotului 3 al autostrăzii, înainte de pronunțarea deciziei tribunalului prin care se suspenda executarea. Valoarea garanţiei de bună execuţie a contractului este de 58 de milioane de lei. Ideea este că numai în ultimele zile, au apărut multiple fisuri în asfalt. Amintim că ministrul Cuc a anunțat că lotul 3 al autostrăzii Deva-Lugoj, în lungime de 21,1 kilometri, va fi deschis circulației la sfârșitul lunii septembrie, după ce, la finele lunii trecute, el a decis rezilierea contractului cu constructorul spaniol, după identificarea a 60 de neconformităţi, printre care cedări de terasament sau fisuri longitudinale şi transversale. De asemenea, CNAIR a emis către constructor o factură de penalităţi pentru neremedierea unor conformităţi în timpii contractuali, în valoare de 73 de milioane de lei.