A încasat în numai 16 zile de la lansare un miliard de dolari şi a învins astfel recordul deţinut de "Avatar". Pentru prima dată, jocurile pe calculator se luptă umăr la umăr cu cinematografia.
Jocul "Call of Duty: Modern Warfare 3" a fost comparat în ultimele câteva zile cu "Avatar". O comparaţie oarecum forţată, dar legitimă din moment ce această variantă a jocului, lansată pe 8 noiembrie, a reuşit să strângă în primele 16 zile peste un miliard de dolari.
Comparativ, lungmetrajul lui James Cameron a avut nevoie de 17 zile pentru a atinge această sumă. "Avatar" a ajuns în acest moment la aproape 2,8 miliarde de dolari.
"Modern Warfare 3" a ajuns la încasări de 775 de milioane de dolari în numai cinci zile, iar într-o lună, cei care s-au logat online pentru a juca au adunat 7 milioane de ore.
Lansat pe PC şi pe console
Jocul, deşi ca vânzări este abia la început, nu mai poate aduce multe noutăţi utilizatorilor. Deja s-a lansat atât în variantă PC, cât şi pe cele mai importante console de jocuri Xbox 360, Sony Playstation 3, Nintendo Wii şi Nintendo DS.
Aceasta este prima variantă a jocului care s-a bucurat de o asemenea mediatizare. Asta nu înseamnă că jocuri ca "Modern Warfare 2" sau varianta lansată chiar înainte de "Modern Warfare 3", "Call of Duty: Black Ops", nu au avut impact. Aceste jocuri sunt şi cele care au pus piatra de temelie pentru succesul din prezent al acestei variante.
"Call of Duty: Modern Warfare 3" este realizat de Infinity Ward, iar anul acesta distribuitorul şi publisherul "Activision" a desemnat încă două firme producătoare, Sledgehammer Games şi Raven Software, care au ajutat la finisarea jocului împreună cu developerul principal. Diferenţele dintre variante pot fi puse şi pe seama faptului că au fost construite de companii diferite.
"Call of Duty: Black Ops", de exemplu, a fost realizat de Treyarch. Noul joc şi mediatizatul "Avatar" se aseamănă într-o anumită măsură.
Pentru dezvoltarea ambelor produse au fost investiţi foarte mulţi bani. Un alt punct comun este faptul că jocul a reuşit, cel puţin în aceste câteva zile după lansare, să atragă foarte mulţi bani, dar şi foarte multe critici.
"The Guardian" remarcă faptul că "Modern Warfare 3" este "cel mai urât joc de pe internet". În multe comentarii, jucătorii au remarcat faptul că versiunea actuală seamănă foarte mult cu "Modern Warfare 2".
Aceeaşi publicaţie britanică îl compară cu "Marea mahmureală 2/ The Hangover 2", filmul care este în principiu un remake al primului lungmetraj al seriei, dar care tot a încasat la box-office 140 de milioane de dolari numai în primul weekend.
SUCCES. "Modern Warfare 3" a reuşit să cucerească pasionaţii de jocuri din toată lumea
FOTO: CALLOFDUTY.COM
Care sunt avantajele noii variante
Jocul, care a reuşit să atingă mai repede decât filmul "Avatar" pragul de un miliard de dolari în încasări, poate fi găsit şi în România, atât în magazinele de specialitate, cât şi online. Paul, un pasionat al acestei serii, este unul dintre românii care au jucat această variantă.
"Faţă de predecesorii săi, «Modern Warfare 3» oferă acelaşi stil frenetic de acţiune, cu un surplus sănătos de arme noi, multe îmbunătăţiri şi multe moduri de a-ţi personaliza modul de a juca, hărţi mai condensate şi schimbarea unor fundamente de joc care aveau câteva probleme în titlurile anterioare", consideră el.
Sam Worthington promovează jocul
Alături de Jonah Hill şi Dwight Howard, Sam Worthington, actorul care l-a interpretat în "Avatar" pe Jake Sully, a apărut într-un filmuleţ de promovare a noii ediţii "Call of Duty".
În "The Vet & The n00b Official Trailer", cunoscuţii actori sunt personaje ale lumii create de joc. Cei trei ajung în New York, Berlin sau Paris, într-o aventură în care situaţiile explozive sunt la tot pasul.
775 de milioane de dolari
au încasat realizatorii jocului "Modern Warfare 3" în cinci zile
PĂRERI
Cronici favorabile, jucători nemulţumiţi
"Modern Warfare 3" a primit, în ciuda criticilor aduse de utilizatori (pe Metacritic.com are un scor de 2,1 pentru varianta PC şi 3,2 din 100 pentru varianta XBox 360 de la aceştia), foarte multe cronici favorabile de la experţi: are un scor de 80 din 100 pentru PC şi 88 de puncte pentru varianta XBox 360. "The Guardian" spune că "este greu de crezut că «Modern Warfare 3» s-a lansat în sfârşit şi mai ales că a reuşit să se ridice la înălţimea aşteptărilor care îl înconjurau".
A acordat jocului punctaj maxim. Publicaţia "GameSpy" a dat jocului nota 70 din 100: "Înţeleg de ce «Modern Warfare» s-a schimbat atât de puţin în ultimii patru ani, având în vedere că atât de mulţi bani se odihnesc pe umerii lui, dar asta nu face inerţia din dezvoltarea sa mai uşor de iertat".
Mai duri sunt cei de la "Absolute Games", care au notat jocul cu 62 de puncte. "«Call of Duty» nu este doar un produs lansat anual pe bandă rulantă. Acum a ajuns să fie un opus digital al imaginaţiei, originalităţii şi raţiunii". Cei mai duri critici ai jocului au fost însă cei de la "Bit-Gamer", care i-au acordat o notă de 55 de puncte jocului.
"«Modern Warfare 3» este, până la urmă, un joc ale cărui elemente adunate au suma zero faţă de predecesorii săi, iar singurul care contează este cantitatea dezamăgitoare de timp care le-a luat producătorilor să schimbe absolut nimic."
<iframe width="633" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/1xjCdN_rWCE" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>
"«Call of Duty» nu este doar un produs lansat pe bandă rulantă. A ajuns să fie un opus digital al imaginaţiei, originalităţii şi raţiunii."
ABSOLUTE GAMES, publicaţie specializată