Constanţa, primul mare oraş al ţării carantinat, a avut şi el parte de un astfel de moment hazliu, gestionat cum nu se poate mai de râs de către prefectul Silviu Coşa.

Începând cu data de 20 noiembrie , de la orele 20, oraşul a intrat în carantină. Asta înseamnă că locuitorii de la malul mării trebuie să respecte nişte reguli mai drastice decât cei dintr-un oraş necarantinat. Mai ales în ceea ce priveşte deplasarea prin localitate.

Una dintre aceste reguli este aceea că în intervalul de timp 23.00 – 5.00, circulaţia este interzisă. Fac excepţie cazurile decise de Guvern pentru situaţia de carantină. Cazuri binecunoscute deja.

În acelaşi timp însă, în decizia emisă de Guvern pentru carantinarea totală a Constanţei, nu se arată niciunde care este situaţia teraselor şi a sălilor de sport. Dacă acestea se închid sau nu. Iar dacă rămân deschise, până la ce oră au voie să funcţioneze.

Conform acestui act oficial, terasele, spre exemplu, pot rămâne deschise şi după orele 23.00 Numai că după orele 23.00, constănţenii nu mai au voie pe stradă. Sau dacă au voie, în nici un caz nu pentru a merge la terase.

Aşadar, e voie cu terasa deschisă, dar nu e voie să vină la ea clienţii. Că o fac pe răspunderea lor şi plătesc amenzi cât nu fac 20 de consumaţii.

În legătură cu această situaţie hilară, prefectul Constanţei a declarat pentru publicaţia locală „Focuspress”: „Noi nu limităm nicio activitate economică, ține de fiecare agent economic modul în care își gestionează propria activitate și este responsabilitatea fiecărui cetățean să determine dacă acțiunea care îl îndeamnă să iasă din casă este sau nu este necesară în perioada aceasta, pornind de la prevederile ordinului pe care noi l-am pus într-o formă orientativă. Adică este răspunderea fiecăruia. În ceea ce privește terasele, unele au rămas deschide și funcționează doar pentru delivery, altele, am înțeles de la organele de Poliție, că au funcționat și s-au dat amenzi, iar altele au închis. Este decizia fiecăruia, deoarece este o decizie economică, iar noi, ca și Comitet Județean pentru Situații de Urgență, nu vrem să interferăm cu partea aceasta a agenților economici pentru că purtătorul virusului este cetățeanul. Noi am stabilit niște restricții de circulație pentru cetățeanul care este posibil purtător al virusului, astfel încât să nu se realizeze transmisia comunitară”.

Va să zică, prefectul se spală pe mâini şi e şi băiat de treabă. Motivele pentru care, în carantină, poţi ieşi din casă după orele 23.00 sunt foarte clare. Între ele nu este şi mersul la terasă. Dacă eşti oprit de o patrulă şi pe declaraţia pe propria răspundere scrii la rubrica: scopul deplasării: „o bere la terasă”, te-ai ars. Te-ai procopsit cu o amendă cât un camion de bere. Dar în acelaşi timp, terasele sunt deschise, pentru că prefectul, ca liberal adevărat, nu poate interveni în activitatea economică a unui privat.

Ca să sintetizăm situaţia: nu închidem terasele, dar nici nu dăm voie clienţilor să vină la ele.

În spatele râsului amar pe care îl stârneşte acest episod, stă de fapt o realitate grea. Voit s-a omis să se precizeze regimul de funcţionare al teraselor de la malul mării, ca să nu se spună că Guvernul loveşte în industria HORECA, extrem de prezentă pe litoral şi de unde foarte multă lume ia salariu. Şi pentru ca, la un moment dat, să nu fie nevoit să plătească despăgubiri proprietarilor, sau să le acorde facilităţi financiare.

În acelaşi timp însă, se strânge de gât Constanţa din punct de vedere economic.

Şi nu ne referim aici doar la terasele care pot rămâne deschise, dar clineţii nu au voie să meargă la ele. Adică patronul stă şi se bate de muscă, privind în lungul drumului pustiu. Dar Constanţa este şi unul dintre primele trei oraşe ale ţării, cu o contrbuţie importantă la PIB-ul României. Drumul spre port a rămas încă deschis, dar numai dinspre autostradă. Vapoarele vin şi pleacă normal. Dar într-un oraş de o asemenea mărime, nu numai portul reprezintă singura activitate economică. Şi nici doar terasele. Ci multe alte firme. De când s-a instituit carantina, dimineaţa, când începe lucrul, şi apoi după-amiaza, când se termină, intrarea şi ieşirea din oraş este un coşmar. Aproape o imposibilitate. Cozi kilometrice, care dau peste cap viaţa economică din municipiu, atât cât a mai rămas din ea.