Mocăniţa va merge şi noaptea

Organizatorii traseului celebrului trenuleţ forestier spun că au fost făcute deja în jur de 50 de rezervări.

Turiştii care ajung în zona Vişeu de Sus se vor putea bucura de o plimbare cu Mocăniţa şi după ce apune soarele. Noul program va fi pus în aplicare din acest weekend, de pe 16 iulie.

La 19.30, Mocăniţa pleacă printre munţi, iar organizatorii traseului spun că dacă cerul va fi senin se va vedea luna, iar priveliştea va fi fantastică. Întoarcea se va face după miezul nopţii. "Este primul an în care se organizează o astfel de călătorie nocturnă. Turiştii se întreabă dacă vor vedea peisajul. Da, îl vor vedea, când se va merge înspre Paltin, deoarce afară va fi încă zi", a declarat pentru eMaramureş, marketing-managerul de la CFF Vişeu de Sus, Ioana Coman. Organizatorii spun că deja s-au făcut numeroase rezervări. Tarifele sunt de 45 de lei pentru adulţi, 39 de lei pentru studenţi şi 32 de lei pentru copii.