"Moby Dick" şi "Curiosul George" vin la Minimax

Cei mici se vor întâlni cu o balenă faimoasă şi cu o maimuţică învăţată.

În luna martie, Minimax le-a pregatit celor mici noi surprize animate. De miercuri, 16 martie, va debuta serialul "Moby Dick", o coproducţie francezo-luxemburgheză din 2005.

Romy, un curajos băieţel de 12 ani, porneşte într-o aventură incredibilă în jurul lumii, în căutarea celor 24 de pietre sacre. Dacă le va găsi, Romy va descoperi secretul lui Mu (o civilizaţie dispărută al cărei unic moştenitor este). Micuţul erou este însoţit pe drumul său de faimoasa balenă Moby Dick, care este şi ocrotitorul spiritual al civilizaţiei Mu. Îl vor însoţi în călătorie: Satya, fetiţa din Ceylon care are puteri supranaturale şi se înţelege cu animalele, şi Zu, papagalul kakadu, vorbăreţ şi enervant, ce se poate teleporta împreună cu oamenii de lângă el. În călătoria lor apare şi un duşman, Căpitanul Ahab, care este convins că moştenirea lui Mu este o comoară minunată.

Să învăţăm de la George

De joi, 17 martie, Minimax propune un nou serial de desene animate: "Curiosul George", maimuţica favorită a tuturor. Curiosul George, vine cu o mare dorinţă de aventură.

Curiozitatea îi împinge pe micuţul băgăreţ şi pe prietenii lui într-o serie de necazuri, dar şi peripeţii amuzante. Pe lângă faptul că George binedispune întreaga familie, ea ne aduce şi cunoştinţe utile din lumea ştiinţelor naturii, a matematicii şi chiar informaţii tehnice.

Datorită curiozităţii lui George, până la finalul serialului telespectatorii vor deveni mici oameni de ştiinţă.

<iframe title="YouTube video player" width="560" height="450" src="http://www.youtube.com/embed/ItGvwoWaGOU" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>