Google şi-a modificat astăzi logo-ul pentru a marca 161 de ani de la publicarea primei ediţii a romanului "Moby Dick", scris de Herman Melville.
Noul logo prezintă o scenă din romanul "Moby Dick", în care căpitanul Ahab se află "la comanda" unei bărci cu vâsle. El ţine în mâini un harpon, părând gata să lovească legendara balenă albă Moby Dick, a cărei imagine se conturează în spatele bărcii. În noul logo, deasupra balenei apare scris cuvântul "Google".
Romanul "Moby Dick" a fost publicat pentru prima dată în trei volume, la Londra, pe 18 octombrie 1851. Prima ediţie americană a cărţii a apărut pe 14 noiembrie 1851, la New York.