Purtătorul de cuvânt al M.A.I., subcomisar de poliție Monica Dajbog, a anunțat, astăzi, măsurile dispuse, la nivel național, pentru asigurarea ordinii şi siguranţei publice în zilele nelucrătoare de 15, 16, 17 august. Din ordinul vicepremierului Gabriel Oprea, peste 20.000 de polițiști, jandarmi, pompieri și polițiști de frontieră au fost mobilizați pentru minivacanța de „Sfânta Maria”.
Oficialul MAI a anunțat că viceprim-ministrul pentru securitate naţională, ministrul afacerilor interne, Gabriel Oprea, a dispus structurilor şi personalului din subordine luarea de măsuri suplimentare pentru asigurarea ordinii şi siguranţei publice în zilele nelucrătoare de 15, 16 și 17 august.
„Așa cum știți, mâine creștinii sărbătoresc ”Adormirea Maicii Domnului” sau “Sfânta Marie Mare” declarată zi liberă, astfel cei mai mulți români se vor bucura de un week-end prelungit.
În aceste zile, efectivele Ministerului Afacerilor Interne vor acorda o atenție deosebită zonelor unde se va afla un număr mare de oameni, respectiv la manifestările religioase, evenimentele cultural-artistice și ceremoniile militare prilejuite de sărbătorirea Zilei Marinei.”, a spus subcomisar de poliție Monica Dajbog.
Potrivit dispoziţiei vicepremierului Gabriel Oprea, peste 20.000 de angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne – poliţişti, jandarmi, pompieri şi poliţişti de frontieră – vor acţiona în zilele de 15, 16 şi 17 august la nivel național, pentru a asigura un sfârșit de săptămână fără evenimente nedorite pentru toţi cetăţenii.
Astfel, 12.200 de poliţişti cu peste 2.300 de autospeciale vor fi mobilizați pentru a preveni şi combate faptele ilegale, intervenind pentru descurajarea elementelor infracționale și combaterea fenomenelor cu impact stradal – cerșetoria, consumul de droguri, furturile, înșelăciunile.
Poliţiştii rutieri se vor afla la datorie pentru creşterea siguranţei rutiere şi fluidizarea traficului mai ales pe traseele de deplasare către stațiunile de la mare şi de la munte, dar şi pe cele care conduc spre alte localități în care vor fi organizate manifestări publice.
În aceste zile, Poliția Rutieră va folosi la capacitate și cu eficiență maximă, pe două și trei schimburi, aparatura de supraveghere a traficului și măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor. În intervalul 15-17 august, pe drumurile naţionale şi europene vor acționa 420 de autospeciale dotate cu aparate radar.
Ofiţerii şi agenţii Poliţiei Rutiere vor fi sprijiniţi şi de elicoptere ale Inspectoratului General de Aviaţie, din cadrul Ministerului Afacerilor Interne care vor monitoriza traficul rutier pe arterele care converg către principalele zone turistice din ţară, în special pe DN1 și pe autostrăzi.
Centrul Infotrafic al Poliţiei Române va asigura informarea permanentă a conducătorilor auto în legătură cu eventualele probleme apărute în trafic şi va adresa recomandări referitoare la rute ocolitoare.
Recomandăm cetăţenilor să manifeste o atitudine preventivă în ceea ce priveşte circulaţia pe drumurile publice, prin adaptarea vitezei la condiţiile meteorologice şi a celor din trafic.
În aceste zile, peste 3.800 de jandarmi vor veghea la siguranţa participanţilor la manifestările religioase, culturale şi artistice, acordând o atenţie deosebită prevenirii și combaterii faptelor antisociale. Doar în ziua de 15 august sunt programate aproximativ 220 de manifestări religioase sau culturale, la care se așteaptă peste 400 de mii de participanți.
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă va mobiliza aproximativ 2.000 de angajaţi care vor asigura un răspuns operativ în situaţia producerii unor evenimente nedorite și vor executa zilnic activităţi de supraveghere a respectării măsurilor de prevenire a incendiilor pe durata desfăşurării manifestărilor religioase cu public numeros.
Pentru a asigura intervenția medicală de urgență, vor fi pregătite 350 de autospeciale SMURD, la care se adaugă 745 de echipaje de ambulanță, toate aflându-se sub coordonarea operativă a Departamentului pentru Situații de Urgență.
Inspectoratul General de Aviație are pregătite 13 elicoptere, dintre care șase pentru intervenții în caz de urgențe medicale, iar restul aeronavelor pentru acordarea de sprijin aerian celorlalte structuri ale ministerului care desfășoară misiuni operative.
Întrucât se aşteaptă o creştere a valorilor de trafic în punctele de trecere a frontierei, la nivelul Poliţiei de Frontieră Române s-au luat măsuri pentru ca în caz de nevoie să fie suplimentat personalul astfel încât controlul în punctele de frontieră să se realizeze cu operativitate pentru reducerea timpului de așteptare și evitarea aglomerației.
Mâine, cu ocazia Zilei Marinei, Poliţia de Frontieră participă alături de Forţele Navale ale Ministerului Apărării Naţionale, la activităţile festive care se vor derula în localităţile Constanţa, Galaţi, Călăraşi şi Drobeta Turnu Severin.
Efectivele Ministerului Afacerilor Interne vor fi la datorie în aceste zile, pregătite să acţioneze pentru prevenirea, dar şi pentru gestionarea situaţiilor dificile care pot perturba ordinea publică şi pot afecta siguranţa cetăţenilor”.