Moartea tatalui l-a inspirat

Chuck Palahniuk a scris "Cantec de leagan" cand tatal sau a fost impuscat in 1999.

Scriitorul american Chuck Palahniuk a avut un traseu la fel de ciudat pe cat de socante sunt povestile din cartile sale. Astfel, el marturiseste ca pentru romanul „Cantec de leagan”, cel mai recent aparut la Editura Polirom, l-a inspirat moartea tatalui, impuscat in 1999, precum si procesul prin care ucigasul acestuia a fost condamnat la moarte.

Considerat autor-”cult” in SUA acum, la 45 de ani, Palahniuk a inceput sa scrie doar cu vreo zece ani in urma. Pana atunci, a lucrat ca jurnalist si a facut voluntariat intr-un spital. Pentru scris a renuntat la orice alta meserie, insa primele sale carti, „Fight Club” si „Invisible Monsters”, i-au speriat pe editori, care s-au ferit sa-l publice.

Dupa ce a rescris „Fight Club” si i-a fascinat in asemenea masura pe acestia incat nu mai aveau cum sa-l refuze, a ajuns sa faca turnee de promovare a cartilor sale prin intreaga America. Luna aceasta au inceput filmarile la ecranizarea romanului „Sufocare”, cu Anjelica Huston in rolul mamei senile si Sam Rockwell in rolul fiului sarlatan. In Romania, „Fight Club” este bestsellerul lui Palahniuk, vandut in peste 10.000 de exemplare.

Lectura provoaca lesinuri

Unul dintre cronicarii de carte ai publicatiei  „New York Times” il compara pe Palahniuk cu Kurt Vonnegut pentru modul in care jongleaza cu nihilismul si idealismul. Ceea ce i se poate reprosa acestuia, duritatea cartilor sale, este si ceea ce produce cele mai intense efecte la citire.

Prima poveste din cartea „Bantuitii”, in care un adolescent se raneste aproape fatal prin metoda sa inedita de masturbare, i-a facut pe unii ascultatori sa lesine la lecturile sustinute de autor in turneele de promovare. Intrebat de ce lumea lui e atat de intunecata, autorul povesteste cum a crescut intr-o zona rurala extrem de deprimanta.

Critic dur al societatii in care traieste si pe care o acuza de ipocrizie si superficialitate, Palahniuk poate fi descris drept un autor cu atitudine si nu unul care mizeaza exclusiv pe soc. El capteaza intreaga atentie a cititorilor cu personaje ale caror povesti si ganduri acestia nu ar vrea sa le stie, insa ajung sa le inteleaga pana la urma.

Asa sunt Tyler Durden, barbatul din „Fight Club” care devine o legenda a luptelor ilegale de prin subsolurile barurilor, si Victor Mancini, din „Sufocare”, un obsedat sexual care apeleaza la sarlatanie pentru a-si tine in spital mama senila si bolnava.

VANZARI

Succes cu „Fight Club”

Cititorii romani au inceput sa cumpere din ce in ce mai repede dupa aparitie romanele lui Chuck Palahniuk publicate de Polirom, dupa socul initial cu „Fight Club”, primul publicat de autor in SUA, in 1996, ecranizat in 1999, cu Brad Pitt si Edward Norton.

> „Fight Club” -  10.000 de exemplare (din 2004)

> „Sufocare” - 6.000 de exemplare (din 2004)

> „Jurnal” - 4.500 de exemplare (din 2006)

> „Bantuitii” - 5.000 de exemplare (in trei luni)