Cel mai cunoscut actor al fi lmelor de arte marțiale și-a prevestit dispariția. Și în ziua de astăzi există scenarii care vorbesc despre o altă cauză a decesului decât cea ofi cială: edem cerebral.
Cel mai rapid și puternic practicant de arte marțiale. Așa a fost descris, de specialiști, legendarul Bruce Lee, omul care a popularizat kung-fu-ul dincolo de granițele Chinei.
România, electrizată de filmele cu maestrul kung-fu
Pentru români, Lee Jun-fan (nume dat la naștere), devenit ulterior Bruce Lee, a fost un reper în cinematografia anilor ’80, cea a începutului anilor ’90. Casetele video piratate cu producțiile americanului făceau furori.
Asiaticul a intrat în istoria filmelor de acțiune cu mult înaintea apariției altor legende ale genului, ca Chuck Norris, Jean-Claude Van Damme sau Jackie Chan. Lee a fost un deschizător de drumuri în artele marțiale și în peliculele cinematografice care promovau full-contactul. S-a născut în 1940, la San Francisco, la un an după ce familia sa a emigrat din Hong Kong în SUA.
Acomodarea a fost mai dificilă decât se anticipa, așa că tatăl viitorului actor a decis să revină de unde plecase. Copil charismatic, Bruce a apărut în peste 20 de filme, dar a avut probleme cu legea. Intrase într-o bandă care crea mari probleme pe străzile din Hong Kong, așa că a fost trimis de părinți, în SUA, pentru a-și continua studiile.
N-a avut succes la Hollywood
A absolvit colegiul în Edison și a terminat Universitatea din Washington. A practicat artele marțiale încă din copilărie și-a avut șansa să-l întâlnească pe Ip Man, unul dintre cei mai apreciați instructori de kungfu ai secolului trecut. E drept, profesorului avea să-i rămână numele legat de învățăcelul său. Bruce Lee a devenit un fanatic al pregătirii fizice și mentale. Combina antrenamentele istovitoare cu mediații taoiste.
A făcut carieră în Hong Kong
A încercat să-și dezvolte cariera cinematografică, la Hollywood, dar n-a avut succes. Așa că a revenit în Hong Kong, locul unde se puneau bazele filmelor de acțiune bazate pe arte marțiale. A dat lovitura cu prodcuțiile „Marele Șef” (1971), „Calea Dragonului” (1972), „Intrarea Dragonului” (1973), „Jocul Morții” (1978, apărut postum).
Datorită pregătirii spartane, Bruce Lee își dezvoltase abilități incredibile. Devenise un peronsaj hiperbolizat, despre care se spunea că avea atâta forță încât ar fi putut să omoare un adversar cu un singur deget. Fapt este că la 1,74 metri și 59- 60 de kilograme, actorul se antrena cu un sac de box ce cântărea 136 de kilograme!
S-a căsătorit în 1964 cu Linda Lee Cadwel, împreună cu care a avut doi copii: Brandon și Shanon Lee. Legendarul practicant de arte marțiale a sfârșit fulgerător, la data de 20 iulie 1973. Sunt multe semne de întrebare legate de moartea lui. Cauza oficială se leagă de un edem cerebral (creșterea în volum a creierului), dar alte versiuni vorbesc despre un asasinat comis de Triadele (mafia) din Hong Kong, pentru că Bruce nu voia să plătească taxă de protecție. A mai circulat varianta unei lupte cu un maestru chinez, care a vrut să se răzbune pe Bruce Lee, pentru că a dezvăluit americanilor taine sacre din kung-fu. S-a vorbit și despre premoniția actorului, care a spus la un moment dat că va trăi 32 de ani. Adică jumătate din vârsta pe care o avea tatăl său când a decedat.
Brandon a murit în timpul filmărilor la „Corbul”
Semnele de întrebare legate de moartea lui Bruce Lee au revenit în actualitate după 20 de ani. În 1993, fiul fostului actor, Brandon, a avut parte de o moarte bruscă și misterioasă. Pe 31 martie, în timpul filmărilor la producția „Corbul”, a fost împușcat cu un glonț adevărat, care „a fost strecurat” printre cele oarbe. Cazul a fost clasat cu verdictul „accident de muncă”, dar speculațiile au dus către mafia chineză, celebra „Triadă”. Fimul „Corbul” a fost lansat în 1994, după ce filmările au fost terminate cu ajutorul efectelor speciale.