Moartea lui Bongo, o "controversă politică"

Moartea lui Bongo, o "controversă politică"

Ziarul oficial al Vaticanului, "L'Osservatore Romano", a catalogat, astăzi, moartea preşedintelui Gabonului, Omar Bongo, drept o "controversă politică", notează AFP.

"Bongo a fost subiectul unor afaceri controversate în ţara sa, care, potrivit opozanţilor, erau menite să îi consolideze puterea", se precizează în articolul publicat în ziar şi prin care se justifică astfel "controversa politică" la care se face referire.

Bongo, de 73 de ani, a fost liderul african cu cel mai longeviv mandat, 41 de ani. Potrivit aceleiaşi publicaţii, el era apreciat pentru capacitatea de mediere la nivel internaţional, pe care a demonstrat-o în 1999 când a reuşit să pună capăt războiului civil din Congo, dar şi mai recent, în timpul crizei din republica central-africană, Chad.

În această dimineaţă, Valéry Giscard d'Estaing, fost candidat pentru preşedinţia Franţei, a apărut în presă cu informaţia potrivit căreia preşedintele Gabonului a finanţat, în 1981, campania contracandidatului său, Jacques Chirac.

"I-am telefonat lui Bongo şi i-am spus: "Tu susţii campania competitorului meu", iar, după un moment de tăcere, el mi-a răspuns: "Ah, deci ştii", ceea ce a reprezentat o confirmare. Chiar din acel moment am încheiat orice relaţie cu el ", a declarat d'Estaing.

Rugat să comenteze aceste afirmaţii, Chirac a preferat să se abţină.

CITIŢI ŞI:

Frontierele Gabonului, închise după decesul preşedintelui Bongo

Ne puteți urmări și pe Google News