Tânăra, frumoasă, cu talent la scris, dar și cu o boală gravă. S-a pornit o cascadă de mesaje, de știri, care până la urmă au dus în ridicol moartea sărmanei fete.
N-aș fi vrut să contribui și eu cu încă "două vorbe" la adresa întâmplării triste, dar mă simt nevoită să spun ce știu. Mai ales că cei care sunt în cea mai mare măsură (medic psihiatru celebru...) să facă lumină, nu o fac.
Nu am cunoscut-o pe Iulia, Dumnezeu să o odihnească!, dar o urmăream pe Facebook. Știu "de la ea", adică din povestirile ei, de boala care o chinuia.
Nu era o depresie, nu era o simplă stare sufletească de rău.
Fata se lupta cu Tulburarea Afectivă Bipolară.
Nu exagerez când spun că e un fel de cancer al minții.
Și asta e pe stadii. Uneori răspunde la tratament cât de cât, alteori deloc.
Sindromul bipolar nu are vindecare, ci e o boală cronică.
Pacienții au multiple episoade maniacale aproape imposibil de înțeles de către cei din jur. Practic, tot ce e normal, prevăzut și așteptat, lipsește din ecuație.
În cazul sindromului bipolar și a altor afecțiuni psihice la fel de grave, suicidul e parte din boală. De cele mai multe ori, imposibil de evitat - spre amărăciunea familiilor rămase în urmă.
Boală asta nu apare din cauza meseriei, stresului, sufletului mare sau mic...
De ce zic toate astea?
Pentru că s-a făcut circ și rating pe spinarea unui jurnalist mort. Ba că așa pier jurnaliștii, ba că sistemul medical i-a dat prea multe/prea puține medicamente, ba că trebuie schimbat ceva, dar nu știm ce... Practic lumea și-a proiectat propria frustrare în drama acestei fete.
Citiți ce au scris unii și alții, vedeți care e tonul și background-ul autorului.
În realitate, ne e greu tuturor, dar nu la fel.
Unul are cancer, altul are sindromul bipolar, altul hepatită, altul a făcut AVC... în meseria noastră avem de toate, că în oricare alta.
În piesă asta de teatru, medicii au fost blamați că n-au vindecat-o. Da, e simplu să confundăm medicii cu Dumnezeu și să așteptăm să facă minuni. Apoi să îi judecăm că de ce se cred Dumnezeu.
În final mor și ei, medicii, de același boli.
Dezamăgitor și blamabil, de fapt, e doar felul în care au tratat colegii din presă moartea Iuliei.
Puteau să republice niște texte scrise de ea, să țină anunțul pe un ton jos, decent...
Însă se vede că tefelismul asta și-a pus amprenta și mulți au devenit niște "Mariani Ceaușescu", strigători în stradă.
Iar textele Iuliei nu se pupă cu politicile altor jurnaliști anyway...
Cert e că nu a făcut nimeni "campanie de informare" despre boală, dar dacă îi întrebi, toți se ascund în spatele acestui motiv. În realitate, totul a fost pe sentiment și pe rating.
Ce cred eu că a vrut Iulia să lase în urmă?
O oglindă a ceea ce se petrecea atât în mintea ei, cât și în sufletul ei. Ambele în conflict. Ar fi vrut să rămână printre noi, dar mintea îi dicta altfel. Chinurile ei, umilințele, victoriile și contemplările...
De fapt nu cred că a vrut să lase nimic. Nicio luptă cu sistemul, nici să schimbe lumea. A vrut doar liniște și luciditate, așa cum vrea orice suferind.
Lumea i-a oferit circ pentru că a avut curajul să-și deschidă sufletul în față ei, nu "să-și strige durerea". Lumea a vrut să-i descopere viață privată, nu boala care afectează tot mai mulți oameni.
Dacă e să proiectez și eu ceva în spinarea acestui suflet nevinovat este chiar nevoia de luciditate, tot mai absentă în spațiul public...
Dumnezeu să o odihnească! 
Recomandările noastre
