Sub titlul „Oameni de paie”, revista Realitatea Ilustrată dedica mai multe pagini, în numărul său din 13 iulie 1933, unor mari oameni de afaceri europeni care deveniseră faimoși după Primul Război Mondial: Hugo Stinnes, germanul; Alfred Loewenstein, belgianul; şi Ivar Kreuger, suedezul.
Toţi aceştia realizaseră averi gigantice, exercitând o formidabilă dictatură financiară. Toţi se credeau infailibili.
Iată o parte din ce scria revista despre Hugo Stinnes, născut în 1870:
Vastul imperiu clădit de Stinnes s’a prăbuşit imediat după moartea sa.
Păcatul acestui om care a dominat Germania în primii ani de după Răsboiul Mondial, a fost „viciul achiziţiei”.
A început cu cărbuni în valea Ruhrului şi a intrat în fier, oţel şi muniţii, realizând câştiguri fabuloase, în vreme ce armatele Kaiserului său continuau nesfârşita serie a unor ofensive zadarnice.
După încheerea păcei Stiness îşi întinse tentaculele nebuneşte. La un moment dat, averea sa se cifra la 50.000.000 de dolari. În serviciul său direct sau indirect se aflau 700.000 de oameni iar sfera influenţei sale era virtualmente „întreaga lume”.
Din regiunile petrolifere scandinave, argentine şi ruseşti, veniau torente de telegrame şi scrisori expediate de agenţi la sediul său din Berlin.
Numele lui era foarte rar pomenit.
El era „Der Principal”, personagiul dela care emanau ordinele şi care prefera să planeze într’o sferă superioară, misterioasă şi uneori sinistră.
Cariera sa financiară a început cu speculaţii asupra cărbunilor, dar când s’a ivit perioada de inflaţie, a utilizat o parte din banii câştigaţi în cursul răsboiului pentru a cumpăra mine, fabrici, şi uzine în toate părţile Europei. Stinnes stăpânia jumătate din industria electrică a Germaniei. Fabrica aproape totul, dela materii chimice până la locomotive şi automobile.
Poseda bănci, ziare şi teatre, hoteluri, păduri şi terenuri petrolifere. Era atât de mare, încât înghiţise Germania, iar mâinile sale — negre, puternice şi păroase, ca de minier acaparaseră finanţele, şi industria Germaniei, politica şi relaţiunile ei cu străinătatea.
Câştigurile lui Hugo Stinnes, în măsura în care au existat realmente, s’au datorit faptului că şi-a făcut cumpărăturile într’o perioadă de „inflaţie”.
El cumpăra astăzi şi plătia mâine, peste o săptămână sau peste un an. În acest timp, valuta mărcei scădea mereu. Dacă marca ar fi continuat să coboare, dacă preţurile ar fi continuat să sporească, atunci n’ar mai fi existat un sfârşit pentru Hugo Stinnes.
În multe privinţe Stinnes a fost cea mai interesantă figură în grupa acestor trei giganţi financiari. E un portret lucrat în două culori: roşul furnalelor sale şi negru fierului şi a cărbunilor.
Avea un nas aquilin ca ciocul unei păsări de pradă şi un aspect de evreu sau armean, deşi făcea parte dintr’o veche familie prusiana şi ura pe evrei.
Părul şi barba-i erau negre iar ochii întunecaţi şi pătrunzători
Purta numai haine negre şi cam neîngrijite, cravate gata înnodate şi avea la ceas un lanţ de fier.
Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric