Mihaela Ceaușescu a povestit în cadrul unei ediții a podcastului Hai România, care se regăsește pe canalul de YouTube, mai multe lucruri despre perioada Revoluției din anul 1989. Prin acestea se regăsește și momentul în care a aflat că tatăl său a murit.
În cadrul acestei ediții a podcastului, alături de gazda Ionuț Cristache, nepoate lui Nicolae Ceaușescu a oferit mai multe detalii cu privire la trăirile acesteia din timpul Revoluției din anul 1989.
Moartea tatălui
După cum a povestit membra familiei Ceaușescu, nu a putut privi execuția unchiului decât o dată. Conform declarației acesteia, lucrul care a impresionat-o cel mai tare a fost atunci când „l-au dat jos din tab, nu când l-au împușcat. Când îi cade lui căciula”.
Mai apoi, după data de 25 decembrie 1989, aceasta și-a dat seama că lucrurile vor fi mult mai grave, iar familie sa ar putea avea niște repercusiuni mai grave. „Ne întrebam ce să facem”, a mai spus Mihaela Ceaușescu.
„Eu eram cu sora mea. Gândurile noastre s-au dus spre tatăl nostru. După ce am văzut 25, noi nu știam încă nimic de tata. Până pe 28, când am aflat că nu mai există tata, și am aflat de la radio. <<Un Ceaușescu mai puțin>>. Exact așa s-a anunțat. A fost găsit spânzurat Marin Ceaușescu, un Ceaușescu mai puțin. Adică Parcă erau la vânătoare. Acela a fost sigur momentul cel mai dur pentru mine și pentru sora mea. Era tata, totuși. Și pentru sora mea mai mult. Pentru că sora mea fiind mai mică decât mine cu zece ani, ea a fost mai apropiată de tatăl meu. A stat mult mai mult cu el. Eu în ultimii ani nu m-am văzut cu el”, a povestit Mihaela Ceaușescu.
Unde a fost înmormântat
Mihaela Ceaușescu a povestit apoi întâmplările de după anunțul cum că tatăl său a decedat. „Mai apoi a început nebunia. Am primit sicriul cu tata, cu înmormântarea”, a mai spus ea. Un alt moment foarte trist a fost atunci când familia nu avea unde să îl înmormânteze.
„Un moment foarte trist, pentru că nu aveam unde să îl înmormântăm. Asta a fost. Eu m-am dus la directorul cimitirelor, Ciupacea parcă îl chema, pe care îl cunoșteam pentru că înmormântasem câțiva profesoride la mine de la facultate, pe care i-am iubit și i-am respectat. Am obținut loc de veci la Belu și când m-am dus pentru tata mi s-a spus <<Ce să facem noi cu taică-tu? De ce nu îl ardeți, la crematoriu?>>.
Am zis că știu sigur. Am auzit, de nenumărate ori, când orbea și el cu mama, cum vorbesc soțul și soția: <<Când o fi să ne ducem să fim îngropați împreună>>, ziceau ei doi. Și niciun caz, Doamne ferește, fetele să nu ne ducă la crematoriu”, a mai declarat nepoata lui Nicolae Ceaușescu.
În final, lovindu-se de toate refuzurile, soluția a fost ca tatăl acesteia să fie înmormântat deasupra tatălui unui prieten foarte bun, pe ascuns.
„L-am înmormântat pe tata, într-o noapte, fără să știe nimeni, cu acordul a doi gropari care nu au vrut bani. Când au auzit despre cine este vorba au fost de acord. Nu am putut să îi punem crucea, a rămas tot cu cea a tatălui prietenului. Și a stat așa ani de zile. Dar știam că este undeva, într-un loc, în cimitirul Ghencea. Când a murit mama, atunci am oficializat, am pus numele lor”, a mai adăugat Mihaela Ceaușescu în cadrul podcastului.
Ediția integrală a podcastului difuzat miercuri, 24 iulie, pe canalul de YouTube Hai România poate fi urmărită aici.