Nicu Spătariu a fost ucis în în stil mafiot, în sudul Italiei. La scurt timp, murea în România baschetbalistul Hardy. Misterul morţii românului n-a interesat pe nimeni.
Cu numai 14 zile înainte de uciderea lui Chauncey Hardy într-o discotecă din Giurgiu, în sudul Italiei avea loc o crimă aproape în oglindă. Un muncitor român de 24 de ani a fost înjunghiat în plină stradă după o ceartă legată de o bancnotă falsă. A fost o execuţie în stil mafiot. Doi tipi au coborât dintr-o maşină în timp ce Niculai Spătariu şi soţia sa mergeau pe trotuar, în orăşelul Scalea, de lângă Pescara. L-au culcat la pământ şi l-au străpuns cu lama ca şi cum ai tăia un porc. Niculai, cu ultimele puteri, în timp ce sângele îi gâlgâia pe gât, i-a spus soţiei: "Fugi, o să te omoare şi pe tine!". Şi femeia a fugit pe străzi, fără nicio ţintă, speriată de moarte.
În România, cazul "Hardy" a fost reflectat în mii de pagini web sau de ziar, la nivel naţional, şi în sute de ore de emisie televizată. Chiar şi în aceste zile EVZ continuă dezvăluirile despre clanul "Butoane", crima ramificându-se în afaceri oneroase, infracţiuni economice şi corupţie politică.
În Italia, despre moartea bietului muncitor român de 24 de ani au scris trei site-uri locale câte o mie de caractere. Finalul tragediei e la fel de abrupt şi impersonal: soţia lui Niculai Spătariu a primit un ajutor de înmormântare de 400 de euro. Mult mai puţin decât costul repatrierii cadavrului.
Lucra la o firmă de reparaţii electrice
Niculai Spătariu era din Rădăşeni, judeţul Suceava, şi muncea de cinci-şase ani în Italia. În comuna natală acesta este un mod de viaţă: imediat după majorat, băieţii iau calea străinătăţii pentru a-i întreţine pe cei rămaşi acasă. Mama lui Niculai, doi fraţi, unchi şi mătuşi, toţi sunt în Italia la muncă.
În urmă cu trei ani, Niculai a cunoscut-o pe Andreea, au dat o fugă în ţară să se căsătorească, după care s-au întors pe malul Mediteranei. "A făcut de toate. În ultima perioadă, era depanator de maşini de spălat, aer condiţionat, aragazuri", a povestit Mariana Spătariu, mama lui Niculai, care are o broboadă de doliu pe cap şi care s-a întors în ţară doar ca să-şi îngroape băiatul.
Cu ultimele puteri, soţul a urlat: "Fugi!"
Pe 22 septembrie, după-amiază, Niculai şi soţia sa se aflau în centrul oraşului Scalea. Căutau un serviciu pentru ea. Atunci s-a dezlănţuit iadul.
"A venit asasinul. A coborât în grabă din maşină şi s-a năpustit ca un animal asupra soţului meu. L-a bătut crunt până ce Nicu a căzut. Cu ultimele puteri, soţul meu a urlat la mine şi mi-a cerut să fug, că ne omoară pe amândoi", a rememorat Andreea. A alergat minute în şir, cât au ţinut-o picioarele, de frică să nu o prindă.
După alte câteva minute, Andreea a fost sunată de un cunoscut. I-a spus să se întoarcă deoarece Nicu zăcea pe caldarâm, într-o baltă de sânge. Când a revenit, tânăra s-a îngrozit. "Încă era conştient. Am schimbat câteva cuvinte, dar imediat a intrat în comă. Criminalul fugise deja. A venit salvarea, au încercat să oprească hemoragia, l-au şi operat, dar în câteva ore a murit", rememorează tânăra îngrozitoarea întâmplare.
Un simplu român care îşi vedea de treabă Presa locală şi cea regională (e vorba de Calabria) nu au dat o atenţie deosebită incidentului, ştirea fiind tratată ca un fapt divers pe câte un colţ de pagină.
Pe criminal îl cheamă Luciano Prospato, are 43 de ani şi era barman în Scalea. Ştirile n-au descris personajul, dar localnicii spun că acesta era extrem de agresiv, însă nu bănuiau că va ajunge la crimă.
Carabinierii l-au arestat în scurt timp, când încerca să scape de hainele pline de sânge şi de cuţitul cu lama de 18 cm. Mobilul crimei rămâne un mister chiar şi după o lună şi, în ciuda insistenţelor EVZ, anchetatorii italieni au fost extrem de reţinuţi în furnizarea informaţiilor.
"Autorul a fost identificat şi riscă până la 30 de ani de închisoare. Victima era un om liniştit şi n-a creat niciodată probleme în Scalea", este tot ce s-a putut obţine de la căpitanul Sandomini, de la Poliţia locală.
Nicu era îngrijorat de problema cu banii falşi
Văduva are o ipoteză tulburătoare, dar neverificată de anchetatori: "Nicu primea salariul săptămânal, câte 300 de euro. S-a dus la bar, a schimbat o sută de euro, iar după o zi-două barmanul i-a reproşat că l-a păcălit, că banii erau falşi. Nicu nu avea altă sursă de venit decât firma de depanat maşini de spălat. I-a spus patronului că sunt bani falşi dar ăla n-a recunoscut nimic. Mie acasă mi-a spus că a intrat într-o capcană şi că toţi sunt mincinoşi. A doua zi l-au omorât".
EVZ a insistat pe pista bancnotelor false, dar căpitanul Sandomini a fost categoric: "Şi aşa v-am spus prea mult. Nu am voie să dau informaţii din dosar, pentru că ancheta este încă în curs".
400 de români muncesc în Scalea
După moartea românului, familia acestuia a pus un tablou cu Niculai la locul crimei. Români şi italieni au aprins lumânări. Asasinul a fost închis şi se aşteaptă începerea procesului. Şeful poliţiei locale a refuzat să spună dacă agresorul avea antecedente.
În Scalea muncesc 400 de români, o comunitate extrem de importantă în economia locală. Bărbaţii lucrează în construcţii, sunt instalatori sau agricultori. Femeile îngrijesc bătrânii sau muncesc în comerţ, câte 12 ore pe zi. În general, românii fac muncile cele mai grele, pe care italienii le refuză.
O reprezentantă a Primăriei Scalea a declarat pentru EVZ că românii nu reprezintă o ameninţare pentru italieni: "Ne ajută foarte mult".
Andreea Spătariu s-a întors acum la locul crimei, fiind din nou audiată. "Să nu-l văd pe criminal. Ne-a nenorocit. O să cer la proces să pună un paravan între el şi mine, că nu vreau să-i văd faţa", a afirmat Andreea Spătariu.
Trupul lui Niculai a fost repatriat la nouă zile de la crimă. "Nici nu am apucat să ne luăm rămas bun de la el, sicriul era sigilat", a spus Gheorghe, unul din fraţii victimei. "Acolo este un orăşel frumuşel şi liniştit. Este unicul eveniment negativ de care ştiu eu în mulţi ani." MANUEL SOLURI, ziarist la "Il Giornale di Calabria"
COLECTĂ FIRAVĂ
Ajutorul italienilor: 400 de euro
Cheltuielile cu repatrierea şi înmormântarea lui Niculai în satul natal au fost însemnate. "Ne-a ajuns vreo 4-5.000 de euro. Am cheltuit tot ce strânsesem. Italienii ne-au ajutat cu vreo 400 de euro", a afirmat Mariana Spătariu, mama tânărului omorât.
Deşi, la câteva zile de la moartea lui Niculai, Primăria din Scalea anunţa pompos o strângere de fonduri pentru ajutorarea familiei, nimeni nu poate spune în acest moment câţi bani s-au strâns.
"La Primărie s-au strâns 400 de euro. Mai este un cont deschis, dar nu ştiu câţi bani s-au strâns acolo. Imediat ce vom rezolva cu problemele birocratice vom avea o cifră", a declarat Matteo Cava, purtătorul de cuvânt al Primăriei din Scalea. "Niculai era un băiat liniştit şi respectuos, nu a creat niciodată nici cea mai mică problemă. L-am cunoscut bine la fel cum l-au cunoscut cam toţi din oraş: un băiat educat, cu mult bun simţ. Nu l-am văzut niciodată beat." SILVANA D'ANTONIO, localnică din Scalea
LUI GIGI I-AU STRIVIT CAPUL ÎN TIMP CE ÎNJURAU TOATĂ NAŢIA ROMÂNĂ
Români arşi de vii, împuşcaţi, daţi cu capul de asfalt şi înjunghiaţi ca nişte câini în capitalele europene
Un număr exact al românilor care au avut morţi violente în afara ţării nu este deţinut oficial de autorităţile de la Bucureşti. E vorba de victime ale unor crime şi nu de morţi accidentale. Un singur caz a făcut vâlvă, cel al asistentei Maricica Hăhăianu, filmarea ambientală în care se vede că trecătorii din Roma o evită cu indiferenţă pe românca întinsă la pământ fiind cutremurătoare.
Iată câteva nume din lunga listă a deceselor, cele mai multe fiind victime ale xenofobiei.
- Un caz extrem de dramatic a fost cel al asistentei Maricica Hăhăianu (32 de ani), omorâtă anul trecut, în octombrie, în metroul din Roma. A primit o singură lovitură de pumn din partea unui italian în vârstă de 20 de ani, după care a căzut şi s-a lovit la cap. A intrat imediat în comă şi a murit după o săptămână în spital. Allesio Burtone a lovit-o pe Maricica pentru că i-ar fi luat locul la coadă la bilete.
<iframe width="633" height="315"src="http://www.youtube.com/embed/oAXkNdgGO6E" frameborder="0"allowfullscreen></iframe>keeep
- La metroul din Napoli şi-a găsit sfârşitul Petru Bârlădeanu, român de etnie romă stabilit în Italia. Tânărul de 33 de ani a fost împuşcat în vara anului 2009, în timp ce se îndrepta spre staţia de metrou. Răfuiala dintre două bande ale Camorrei l-a prins la mijloc, iar gloanţele l-au nimerit. A murit sub ochii în groziţi ai soţiei care nu contenea să strige după ajutor. La acea vreme, presa italiană a relatat pe larg despre indiferenţa italienilor faţă de tânărul român.
<object width="633" height="315"><param name="allowScriptAccess" value="always" /><param name="allowFullScreen" value="true" /><param name="movie" value="http://video.tiscali.it/inc/TiscaliVideo.swf" /><param name="FlashVars" value="vURL=http://video.tiscali.it/asx/32984.asx" /><embed src="http://video.tiscali.it/inc/TiscaliVideo.swf" quality="high" bgcolor="#FFFFFF" allowScriptAccess="always" type="application/x-shockwave-flash" flashvars="vURL=http://video.tiscali.it/asx/32984.asx" allowFullScreen="true" width="633" height="315" /></object>
- În 2008, o familie de italieni din Verona şi-a ucis angajatul român pentru a-i încasa asigurarea de viaţă, în valoare de 900.000 euro. Adrian Kosmin avea doar 28 de ani când a fost ucis şi apoi ars pentru a se acoperi urmele.
- În 2010, în Sicilia, Petru Ciurar, un tânăr de 20 de ani, a fost ucis chiar în baraca în care locuia cu familia. Anchetatorii au stabilit că tânărul a fost victima unui raid xenofob. Un grup de sicilieni a tras mai multe focuri de armă înspre barăcile în care locuia Petru.
- Trei săptămâni au trecut de când Iulian Cojocaru a fost omorât cu mai multe lovituri de cuţit în Bologna de un cetăţean albanez. Astrit Saraci era proxenet şi s-a înfuriat pentru că românul le-a protejat pe două dintre prostituatele sale.
- În noiembrie 2010, Bogdan Pădureţ a fost împuşcat chiar în faţa casei sale din Tillingbourne Gardens, Marea Britanie, de doi bărbaţi aflaţi pe o motocicletă. Anchetatorii au stabilit că este vorba despre o reglare de conturi. Românul lucra într-o discotecă din zonă şi cu câteva zile înainte intervenise într-o bătaie.
<iframe width="633" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/j3ZGmVrZUmw" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>
- Septembrie 2009, Gigi Muşat, 33 de ani, a fost omorât în bătaie în Piaţa Cabrera din Madrid. Patru spanioli şi un portughez l-au dat pe Gigi cu capul de pământ de repetate ori. În tot acest timp, rosteau cuvinte jignitoare la adresa românilor.
- Anul acesta, în februarie, un adolescent român de 17 ani a fost împuşcat de un cetăţean german într-o parcare din Munchen. Tânărul fusese atras acolo sub pretextul vânzării unei maşini la un preţ de chilipir.
- În 2009, şi-a pierdut viaţa handbalistul Marian Cozma, după ce a fost atacat într-un club din oraşul maghiar Veszprem. Handbalistul a fost înjunghiat mortal.
<iframe width="633" height="315" src="http://www.youtube.com/embed/bYq8e5HKy0o" frameborder="0" allowfullscreen></iframe>
- Român ucis cu 10 lovituri de sabie în Italia. Asasinul care i-a tăiat mâna dreaptă a fost identificat
- S-a împlinit un an de la moartea Maricicăi Hăhăianu, asistenta româncă omorâtă la Roma | VIDEO Mesajul ucigaşului Maricicăi Hăhăianu, pentru români: "Îmi pare foarte rău"
- Alessio Burtone: "Nu am râs niciodată de moartea Maricicăi Hăhăianu"