Moartea celor doi soţi descoperiţi la marginea pădurii din localitatea Boiţa, judeţul Sibiu scoate la iveală o adevărată dramă. Părinţii îi ştiau plecaţi în străinătate şi refuză să creadă că tinerii au decedat. Trupurile celor doi au fost găsite în stare de putrefacţie pe Valea Oltului.
Ileana şi Bogdan, tinerii de 29 de ani găsiţi morţi în pădurea din Boiţa, au fost studenţi la Facultatea de Medicină din Cluj, susţin surse din rândul anchetatorilor. Despre cei doi soţi se ştia că plecaseră, la un moment dat, la un stagiu de pregătire în Germania. Asta ştiau şi părinţii. Rudele băiatului au şi ajuns la Sibiu şi i-au contactat pe poliţişti pentru a vedea lucrurile găsite asupra cuplului. Prim procurorul-adjunct al Parchetului Sibiu a precizat pentru EVZ că abia luni vor fi identificate, oficial, cadavrele. "Sunt aşteptaţi pentru identificarea trupurilor dar abia luni ne vom putea pronunţa cu certitudine asupra identităţii lor", a spus magistratul Vestea că ei ar fi morţi de două luni a căzut ca un trăznet în localitatea prahoveană Băicoi, locul de baştină al lui Bogdan. Părinţii acestora urmează să ajungă, luni, la Sibiu să identifice bunurile personale şi, pe cât posibil, cadavrele aflate într-o stare avandsată de putrefacţie. Deoarece pe trupurile tinerilor nu au fost găsite urme de violenţă, anchetatorii iau în calcul şi varianta sinuciderii. Cei doi tineri, morţi la jumătatea lunii iunie au fost descoperiţi abia în această săptămână la marginea unei păduri din localitatea Boiţa. Locul este situat pe Valea Oltului, într-o zonă nepopulată. Ciudat este faptul că medicii legişti care au efectuat autopsia celor două trupuri nu s-au putut pronunţa, până acum, asupra cauzei morţii. "Legistul a transmis că nu se poate pronunţa asupra decesului. Din analiza cadavrelor a reieşit, însă, că moartea a survenit în urmă cu aproximativ două luni, cam pe la jumătatea lunii iunie. Trupurile nu prezentau urme de violenţă şi a fost exclusă varianta unui omor", a precizat pentru EVZ purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Sibiu, inspectorul Luciana Balteş. Ofiţerul de presă a mai adăugat că poliţiştii au reuşit şi identificarea cadavrelor. "Este vorba despre doi soţi, în vârstă de 29 de ani, din judeţul Prahova, însă nu le putem dezvălui identitatea pentru că nu au fost identificaţi de membrii familiei. Aceştia au fost anunţaţi şi urmează să ajungă la Sibiu", a precizat Luciana Balteş. Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, părinţii celor doi au refuzat să creadă că tinerii morţi sunt copii lor. Oamenii legii au reuşit, însă, identificarea celor doi după mediatizarea fotografiilor găsite într-un aparat telefonic găsit asupra tinerilor. La scurt timp după apariţia fotografiilor, un cunoscut a sunat la 112 şi le-a spus poliţiştilor despre cine este vorba.