Inspectorii ANPC au descoperit grave nereguli pe o terasă din Eforie Sud, care vindea turiştilor peşte şi fructe de mare stricate, la preţuri piperate.
Pe lângă mâncarea stricată, inspectorii au desoperit şi o mizerie de nedescris în bucătăria terasei. Măsurile imediate luate de Protecţia Consumatorului au fost închiderea imediată a bucătăriei terasei şi aplicarea unei amenzi de 50.000 de lei.
"Produse care pun în pericol viaţa şi sănătatea tuturor consumatorilor şi celor care mănâncă. Nu se poate aşa ceva, este neadmis. Oprim definitiv şi închidem unitatea până la remedierea deficienţelor", a declarat Marius Dunca, preşedintele ANPC, potrivit realitatea.net.