Inspectorii OPC au descins, astăzi, la o terasă din stațiunea Neptun unde au găsit alimente puse la vânzare în condiții improprii, pregătite într-o încăpere cu o igienă îndoielnică. Patronul va fi sancționat iar unitatea, închisă până la remedierea deficiențelor.
Controlul a avut loc la mai multe terase din zona plajei La Steaguri din Neptun, în urma unor reclamații. Spațiile în care era gătită mâncarea erau murdare. Inspectorii OPC au găsit pește refrigerat, apoi congelat și aruncat într-o ladă cu apă maronie. Spațiile de depozitare ale produselor alimentare erau neconforme, iar instalațiile electrice improvizate, periculoase, potrivit comisarului șef OPC Constanța, Horia Constantinescu.
Peștele prăjit precum și paharele cu mujdei de usturoi erau expuse în vitrină, la soare, pe o căldură sufocantă. Maioneza era păstrată în bucătărie la peste 25 de grade. Lipiile earu expirate. Angajații nu au obstrucționat controlul inspectorilor OPC, conștienți de condițiile mizere în care se complăceau să își desfășoare activitatea. Patronul terasei, care lipsea din unitate, a fost invitat să vină, mâine, cu documentele firmei, la sediul OPC. Inspectorii au găsit și o terasă vecină, curată, cu mâncare servită în condiții de igienă, exemplare.