Mizerie de nedescris pe aeroportul din Cluj Napoca, un loc unde se întorc românii de peste hotare. Preluați de autorități aceștia sunt plasați în condiții proaste, lipsite de cele mai elementare norme de civilizație și igienă.
Spre exemplu, un cetățean sosit din Anglia, cu un copil mic, a fost nevoit să îl culce pe acesta pe un geamantan.
„Am fost luat de la ora 3 de la aeroport de la sosiri, dus într-o sala a sporturilor, un loc plin de gunoaie, suntem cu copilul care are un an și două luni. Am pus un geamantan pe jos și l-am culcat acolo. Nu am mâncare pentru copil și nici eu nu am mâncat de ieri nimic.
Am fost luați în trei tranșe, am ajuns aici și mai erau niște oameni aduși înaintea noastră. Suntem cam 1000 de persoane. Lipsa de respect, de igienă, de orice. Doar domnii jandarmi au vorbit cu noi, din mașînă, stăteau cu măștile.
Am completat o cerere înainte să trecem vama, ne-a luat în evidență și cam atât.
Am ajuns în aeroport, am trecut pe lângă un aparat care ne lua temperatura. Era și o doamna gravidă și cu un copil de 3 ani.
Eu aștept să mi se zică, să vină o mașînă de la SMURD să ne ducă pe fiecare în județul respectiv. Habar n-am. Nu se compară cu cei din Anglia, acolo am avut prioritare de trecere, acolo am stat 14 zile în carantină înainte să vin în țară. Nu am nicio hârtie, a fost autoizolare, nu am fost testat și nu am cum să certific”, a mărturisit bărbatul, în direct la Realitatea PLUS.