MIZERIA de după Glastonbury. O ARMATĂ de 800 de voluntari va munci 6 săptămâni ca să strângă gunoiul | GALERIE FOTO

Cele cele cinci zile de festival la Glastonbury s-au încheia, iar cei peste 175.000 de participanţi care au înfruntat ploile ca să participe la cea mai mare festival în aer liber din Europa şi-au luat bagajele şi au plecat. Unii organizat, alţii pe şapte cărări, dar cert este că în urma lor a rămas un munte de gunoaie.

Potrivit Daily Mail, "armata" de 800 de voluntari va avea nevoie de nu mai puţin de şase săptămâni ca să adune mizeria lăsată în urmă de petrecăreţi pe Worthy Farm, adică pe cele aproape 500 de hectare.

În ciuda peisajului dezolant de la final, organizatorul manifestării, Michael Eavis, consideră că cea de-a 44-a ediţie a Festivalului de la Glastonbury a fost "un mare succes, din nou, chiar dacă a fost mult noroi".