În Turkmenistan, preşedintele a făcut lobby pentru accesul firmelor româneşti la lucrări de infrastructură uriaşe
Preşedintele Traian Băsescu a vizitat, timp de două zile, unul din cele mai dure regimuri din Asia, cel instituit de preşedintele Gurbangulî Berdâmuhamedov în Turkmenistan. Această ţară are însă rezerve uriaşe de gaze - locul cinci în lume - care ar putea alimenta conducta Nabucco. Totuşi, într-o primă etapă ar trebui construită o conductă de 1.000 de kilometri, de la depozitele de gaze la Marea Caspică, iar Berdâmuhamedov ar vrea ca, mai întâi, să fie sigur că Nabucco preia întreaga capacitate de 30 de miliarde de metri cubi, anual. Preşedintele Băsescu a mai fost interesat ca, prin intermediul relaţiilor personale cu Berdâmuhamedov, să faciliteze accesul unor companii româneşti la uriaşele lucrări de infrastructură din această ţară. Romelectro ar dori să câştige o licitaţie de circa un miliard de euro pentru o linie de înaltă tensiune, Siveco vrea să informatizeze ministerele turkmene, iar UTI ar putea participa la securizarea dificilei frontiere cu Afganistan. Pe perioada vizitei lui Băsescu, Ashgabad, capitala turkmenă, părea un oraş pustiu. Pe întregul traseu al coloanei oficiale - un cortegiu imens, de circa 30 de maşini - nu se aflau decât poliţişti şi militari. Oraşul a fost construit din marmură (importată) în ultimii ani, mai întâi de preşedintele ales pe viaţă Saparmurat Nyazov, şi apoi de către succesorul său, Gurbangulî Berdâmuhmedov. De exemplu, Nyazov a construit un hipodrom, Berdâmuhamedov a construit altul şi mai mare - unde a fost dus şi Băsescu, pentru a urmări un spectacol de călărie. Nyazov a ridicat un obelisc al independenţei, Berdâmuhmedov l-a ridicat pe cel al Constituţiei (şi aici a fost dus şeful statului român). Băsescu a mai vizitat şi Muzeul Naţional Principal al Turkmenistanului, unde puteau fi admirate fotografii ale actualului preşedinte, precum şi cărţile de medicină scrise acesta, Berdâmuhamedov fiind de profesie medic. Oraşul este plin de muzee - al Covorului, al Calului, de Istorie sau de Arte Frumoase - deşi nu este clar cât de mulţi vizitatori vin aici. În Turkmenistan există numai canale ale televiziunii de stat care difuzează doar ştiri, iar joi au dedicat zeci de minute vizitei lui Băsescu în această ţară. Şeful statului a fost invitat la un spectacol de călărie, ţinut pe un hipodrom megalomanic. CITIŢI ŞI:
- TURKMENISTAN. Traian Băsescu a plantat un pin
- Băsescu ţine uşa Europei deschisă pentru Turkmenistan
- Băsescu caută în Turkmenistan gaze pentru Nabucco