Mitsubishi Outlander PHEV, la mare căutare

Propunându-și ca, până în 2020, autovehiculele electrice și hibrid electrice (PHEV), comercializate să reprezinte 20% din vânzările sale, Mitsubishi Motors Corporation și-a stabilit un obiectiv ambițios, concentrându-se pe Europa, cea mai mare piață de desfacere pentru tehnologiile sale.

În acest sens, inaugurarea de succes a vânzărilor modelului Outlander PHEV în Europa – primul autovehicul hibrid electric al MMC și precursor al unei game vaste de modele PHEV – vine ca punct de sprijin al obiectivelor stabilite de companie. Peste 12.000 de comenzi / peste 8.000 de livrări

Lansat prima oară doar pe anumite piețe (Olanda, Suedia, Norvegia și Elveția) începând cu octombrie 2013, Outlander PHEV a înregistrat peste 12.000 de comenzi în Europa, dintre care 8.197 unități au fost livrate clienților finali. Până la sfârșitul lunii decembrie, 8.009 unități au ajuns doar în Olanda, aceasta beneficiind și de un regim fiscal favorabil ce încurajează dezvoltarea tehnologiilor eco-friendly, cum sunt autovehiculele cu emisii scăzute.

Beneficiind de un volum mare de mașini pentru piața europeană, Mitsubishi Motors Olanda va livra în curând peste 11.000 unități ce au fost rezervate până în prezent, iar numărul este în creștere.

Dincolo de acest succes inițial, mașina va fi lansată progresiv, pe parcursul anului 2014 și pe alte piețe europene, generând un volum substanțial de unități vândute.

MMC estimează că volumul producției de Outlander PHEV, la nivel global, va atinge aprox. 30,000 unități până la finalul lunii martie 2014. Capacitatea de producție maximă preconizată pentru tot anul este de peste 50,000 unități, luând în calcul piața europeană ca fiind cea mai mare piață de desfacere pentru companie.