IPS Nicolae Corneanu, mitropolitul Banatului a anunţat Patriarhia printr-o scrisoare că se retrage din funcţia. Motivele invocate sunt cele de sănătate.
"Am înaintat Patriarhiei Române o hârtie prin care îmi anunţ retragerea din funcţie. Am făcut acest gest din cauza neputinţei mele fizice. Rămâne de văzut dacă voi merge la o mănăstire", a declarat IPS Nicolae pentru Ziua de Vest. Mitropolitul Nicolae s-a născut pe 21 decembrie 1923, la Caransebeş şi este cel mai longeviv ierarh din istoria Bisericii Ortodoxe Române: în martie 2012, a împlinit 50 de ani de când se află în scaunul Banatului. Pe 25 mai 2008, IPS Nicolae a fost în centrul unui eveniment care a zguduit BOR: s-a împărtăşit cu catolicii, la o liturghie oficiată de Monseniorul Francisco Javier Lozano, nunţiul papal în România. Gestul de acum patru ani al Mitropolitului echivalează cu apostazia, deoarece ortodocşii nu au comuniune cu catolicii. IPS Nicolae nu era la prima abatere. El declarase anterior:"Va veni o vreme în care şi românii îl vor recunoaşte pe Papa drept cap al Bisericii"